joi, septembrie 12, 2024

Ultima ora

Sport

Manda: George Maior a spus că îl cunoştea nu vag, ci foarte vag pe Horia Georgescu

Relaţia dintre foştii şefi ai SRI şi ANI – George Maior şi Horia Georgescu – a constituit subiectul principal al audierilor actualului ambasador al României în SUA de către Comisia parlamentară de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, a precizat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

El a susţinut că afirmaţiile lui George Maior nu corespund în mare parte cu cele făcute la comisie, anterior, de Horia Georgescu, şi a adăugat că acesta a confirmat cele trei întâlniri despre care a vorbit fostul şef ANI, scrie Agerpres.

Manda a menţionat că va exista un raport în acest sens care va fi transmis plenului Parlamentului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Domnul George Maior ne-a spus în comisie (n.r – la o audiere anterioară) că îl cunoştea vag. Domnul George Maior a spus acum că îl cunoştea nu vag, ci foarte vag, dar a confirmat cele trei întâlniri pe care le-a avut după ce n-a mai fost director al SRI – una acasă la domnul Horia Georgescu, una la un restaurant în Bucureşti, şi încă una la sediul instituţiei ANI, când domnul Horia Georgescu era director la momentul respectiv. Contextul discuţiilor n-a vrut să-l detalieze foarte mult. (…) Spunea că nu a fost la alte evenimente decât cele prezentate sau decât cele pe care le ştim la sediul Serviciului. I-am adus aminte de o afirmaţie făcută de domnul Horia Georgescu pe care a confirmat-o că pe 15 ianuarie cred în anul 2015, când era directorul SRI, a fost prezent la ziua dlui Horia Georgescu, afirmaţie pe care a confirmat-o de data aceasta”, a precizat Manda, la finalul audierilor lui George Maior în Comisia SRI.

Un al doilea subiect al audierilor a fost legat de sesizarea pe care SRI a adresat-o ANI, care îl viza pe preşedintele Klaus Iohannis, acesta fiind declarat în stare de incompatibilitate deoarece deţinea simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA.

Manda arătat că George Maior a mai fost întrebat şi care este baza legală care permite SRI să furnizeze informaţii către ANI, informaţii de competenţa ANI, iar acesta a invocat Constituţia, legea securităţii naţionale, legea de organizare şi funcţionare a SRI.

Politica