Deputatul PNL Nicolae Giugea atacă extrem de dur incompetenţa ministrului agriculturii şi consideră că demiterea lui Petre Daea ar fi un gest nesemnificativ faţă de dezastrul provocat de acesta întregii economii naţionale: „Petre Daea trebuie să răspundă penal pentru dezastrul pe care l-a provocat în economia românescă! Dacă Ministrul agriculturii ar fi doar demis, ca să-l uite lumea, s-ar putea crede peste ani că a fost un ministru bun. El este groparul agriculturii românești și cel care a distrus munca de ani de zile a crescătorilor români de animale. Miile de români cărora li s-au luat animalele din curți, zecile de crescătorii cărora li s-au distrus afacerile și miile de angajaţi care au rămas și vor rămâne șomeri trebuie să știe cu toții că Petre Daea este principalul vinovat pentru distrugerea sectorului zootehnic din România. Ministrul agriculturii a știut de mult timp despre existența și pericolul extinderii pestei porcine, însă nu a făcut nimic până când Dragnea Jr. nu și-a vândut toţi porcii și și-a umflat conturile bancare. Așa l-a răsplătit pe Liviu Dragnea pentru că l-a pus ministru!
Și, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, Daea și Dragnea ne-au mai demonstrat încă o dată că PSD-ul se îmbogățește și din nenorocirea românilor. Astfel, contractul pentru substanţele cu care, chipurile, s-ar face dezinsecţia a fost dat, fără licitaţie, tot în familia lui Dragnea, mai precis nașului lui Dragnea juniorul.
Într-o țară normală, Petre Daea ar fi fost acum anchetat, iar Guvernul ar fi trebuit să fie demis. La noi, în schimb, Daea apare la televizor, total nevinovat și dă sfaturi trăsnite proprietarilor de ferme de porci ca să scape de pesta porcină: să are în jurul fermei și să ardă lanurile de porumb la care au trudit anul acesta. Numai și pentru cinismul și batjocura pe care o manifestă față de români, Daea ar trebui să fi fost deja demis de Viorica Dăncilă.
În vreme ce pesta porcină a ajuns deja în nu mai puțin de 10 județe, cu un număr de focare de peste 780, o altă boală se extinde în România, fără ca Ministerul Agriculturii să reacționeze. Este vorba despre scrapie, o boală care a fost confirmată de peste 10 luni în România și care afectează oile și caprele. La fel ca și în cazul pestei porcine, turmele în care se confirmă boala trebuie sacrificate în totalitate. În timp ce Petre Daea mergea prin târguri și se lăuda că lansează campania „Alege oaia”, boala nimicitoare a fost lăsată să se răspândească. În scurt timp crescătorii de oi vor avea soarta crescătorilor de porci. Pentru că Petre Daea, în calitatea lui de Ministru al Agriculturii, a acționat împotriva agriculturii și economiei românești, nu trebuie doar demis, ci trebuie să răspundă penal pentru distrugerea zootehniei românești.”
Biroul de presă PNL Dolj