duminică, septembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Director CAO: „Vă rog să plătiți, pentru că nici noi nu ne dorim să vă lăsăm fără apă”

În încercarea de a recupera debitele restante de la datornici, înainte de a lua măsura sistării apei potabile, conducerea Companiei de Apă Oltenia (CAO) a încercat să aibă o discuție cu aceștia și să îi determine să-și plătească din datorii.

Vineri, reprezentanții Companiei, în frunte cu directorul Adriana Cîmpeanu, au mers să discute cu locatarii blocurilor care aparțin de Asociația nr.14 1 Mai, asociație care are datorii de peste 3 milioane lei. Deși ar fi vrut să discute și cu conducerea asociației, cu care de altfel Compania are contract, Cîmpeanu a găsit-o aici doar pe casieră. La discuții au asistat și mai mulți locatari vizați de măsura sistării furnizării apei potabile. Nu însă și cei care au datorii.

„Avem un președinte onorific la asociație, care o dată vine, o dată nu. L-am anunțat să vină azi, dar nu a venit”, a spus casiera.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În luna iunie, după ce conducerea Companiei de Apă Oltenia a anunțat că va sista furnizarea apei la această asociație, reprezentanții acesteia și-au asumat și au semnat un grafic de eșalonare a datoriei. Nu l-a respectat însă, astfel că s-a ajuns să se discute, din nou, de oprirea apei la robinetele oamenilor.

„Noi nu putem susține acești bani. V-ați asumat că ne plătiți lunar o sumă și nu ați făcut-o. De aceea am venit aici, să discut cu dumneavoastră și cu oamenii și să vă rog să plătiți, pentru că nici noi nu ne dorim să vă lăsăm fără apă”, a spus Cîmpeanu.

Casiera a motivat lipsa plăților de faptul că a avut un deces în familie. Locatarii însă au fost revoltați de faptul că ei, cei cu facturile achitate la zi, trebuie să suporte consecințele celor care nu plătesc.

„Noi avem totul plătit la zi, nu ni se pare normal să plătim pentru datornici. Ce vină am eu? Eu am plătit. De ce să-mi taie mie apa? Mergeți la aia care nu au plătit și tăiați-le”, au spus oamenii.

Reprezentanții Companiei de Apă au încercat să le explice oamenilor că ei au un contract semnat cu asociația de proprietari, nu cu fiecare locatar în parte pentru a putea lua astfel de măsuri. În plus, reprezentanții Asociației nici nu au pus la dispoziție o listă a datornicilor.

„V-am cerut o listă cu datornicii. Cu nume și prenume. Să știm și noi cine sunt. Nu ne-ați dat-o până acum”, i-a spus Cîmpeanu casierei asociației.

De altfel, și locatarii blocurilor arondate s-au plâns de faptul că la avizier nu sunt afișați datornicii și nici sumele clare pe care ei le au de plătit pentru fiecare serviciu.

Casiera a promis că va trimite lista cu datornicii la Companie și o va afișa și în scara blocului.

De față cu locatarii, casiera și conducerea Companiei s-au înțeles asupra unei sume care să fie plătită până marți dimineață astfel încât oamenii să nu rămână fără apă.

Cei mai mulți dintre locatarii prezenți la întâlnire au declarat că și-ar dori contorizare separată și că vor încerca să facă acest lucru, pentru a nu mai depinde de asociația de locatari.

Reamintim că reprezentanții Companiei de Apă Oltenia au anunțat încă de săptămâna trecută că „în perioada 04.09.2018- 30.09.2018, ca urmare a neachitării contravalorii serviciilor furnizate, va sista furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, în conformitate cu prevederile legale specifice aflate în vigoare, pentru blocurile de locuințe aparținând Asociațiilor de proprietari /locatari, dupa cum urmează: 04.09.2018 – Asociația de locatari nr.14, 1 Mai; 11.09.2018 – Asociația de locatari nr.9, 1 Mai; 18.09.2018 – Asociația de proprietari nr.1A Tineretului, Craiovița Nouă; 25.09.2018 – Asociația de locatari nr.7, 1 Mai”.

Conform directoarei CAO, Asociația 14 1 Mai are debite de 3.260.000 lei, Asociația 7 1 Mai are 1.700.000, Asociația 24 Craiovița Nouă are 1,6 milioane.

Dacă în cele din urmă se va lua decizia sistării furnizării apei la robinet, oamenilor din zonele vizate li se va asigura apă potabilă prin intermediul fântânilor stradale aflate în zonă (sub 500m), iar unde acestea nu există, CAO va deplasa cisterne care vor asigura necesarul de apă.

Politica