marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Stradă reabilitată cu peste 450.000 lei

Strada Dem Teodorescu, din zona Copăcelu, Râmnicu Vâlcea, a fost recent modernizată, valoarea lucrărilor fiind de peste 450.000 lei.
Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrarea, alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu.
„Lucrările pe această arteră de circulaţie în lungime totală de 617 m au avut drept scop aducerea structurii rutiere la parametrii tehnici corespunzători categoriei drumului, asigurându-se astfel condiţii optime de siguranţă şi confort în circulaţia auto şi pietonală, asigurarea scurgerii apelor pluviale, asigurarea siguranţei circulaţiei privind semnalizarea rutieră şi stabilitatea terasamentelor. Valoarea lucrărilor executate a fost de cca. 468.000 lei, inclusiv TVA”, au precizat reprezentanții Primăriei.
Cei trei reprezentanți ai administrației locale au inaugurat apoi investiția derulată pe strada Mircea Demetriade şi pe străzile adiacente acestei (intrarea Arh. Gheorghe Simotta şi intrarea Arh. Nicolae Lupu) din zona Râureni. „Lungimea totală a străzilor amenajate este de 683 m, iar lucrările au constat în realizarea unui sistem rutier raportat la traficul zonei, asigurarea accesului la proprietăţi, asigurarea circulaţiei pietonale prin realizarea de trotuare acolo unde configuraţia şi traseul străzii o permit, în lucrări pentru ridicarea la cotă a tuturor căminelor, vanelor şi hidranţilor subterani, soluţionarea scurgerii apelor pluviale precum şi amenajarea de guri de scurgere şi rigole de scurgere carosabile şi cămine de racordare”, conform Primăriei.
Valoarea acestor lucrări este de aproximativ 675.000 lei, cu TVA inclusă.

Politica