sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Alexandra Andrei, suspendată de FRH pentru șase luni

Interul stânga al echipei CSM Slatina, Alexandra Andrei (fostă Gogoriţă), a fost suspendată de Federaţia Română de Handbal pentru o perioadă de şase luni. Decizia va fi atacată cu apel.
Interul echipei de handbal CSM Slatina, Alexandra Andrei, una dintre cele mai bune componente ale grupării pregătite de Victorina Bora a fost suspendată pe o perioadă de şase luni, începând cu 22 august, de către Federaţia Română de Handbal. Jucătoarea a semnat în martie, în perioada în care CSM Slatina avea puţine şanse de a evita retrogradarea, cu CS Măgura Cisnădie. Decizia Comisiei de Disciplină a FRH va fi atacată cu apel.
„În legătură cu sesizarea clubului Măgura Cisnădie privind încheierea contractului Nr. 1915/27.03.2018 cu sportiva Andrei Oana Alexandra, Comisia, constatând prevederile art. 25 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de handbal, C.C.D. este competentă să judece prezența sesizării. Văzând contractul de activitate sportivă Nr. 1915 din 27/03/2018, înregistrat sub Nr. 780 din 23/05/2018, cât și contractul de activitate sportivă Nr. 14 din 17/07/2018, precum și notificările C.S.M. Slatina, Comisia decide: sancționarea sportivei Andrei Oana Alexandra de la clubul C.S.M. Slatina cu penalitate 5.000 lei, termen de achitare: 31/08/2018 și suspendare pentru 6 luni, începând cu data de 22/08/2018, conform art. 5.8 lit. B din R.P.S.T.J.M”, se arată pe site-ul FRH.
Într-o situaţie similară se mai află jucătoarea nou-transferată Raluca Dăscălete, sesizarea fiind formulată de CSM Roman. O decizie în acest caz se va lua de către Comisia de Disciplină pe data de 28 august.
Sursa foto: fanhandbal.ro

Politica