duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua Forțelor Armate Poloneze, sărbătorită la Craiova

Piața Alexandru Ioan Cuza din Craiova s-a umplut sâmbătă dimineață de militari. Aici a avut loc expoziția statică de tehnică și echipament militar dedicată sărbătoririi Zilei Forțelor Armate Poloneze, a personalului Contingentului Militar Polonez în colaborare cu militarii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est.
Cei care au ajuns în centrul orașului, au putut vedea atât transportoarele blindate „ROSOMAK” și „PIRANHA”, cât și echipamentul și armamentul aflat în dotarea militarilor români și polonezi. Craiovenii interesați au avut la dispoziție și un punct de informare unde au putut obține informații legate de Contingentul Militar Polonez dislocat în Craiova.
„Polonia participă cu un contingent format din 225 de militari şi 47 de mijloace tehnice în compunerea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, materializând astfel angajamentele asumate de către România și Polonia în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia.
Militarii polonezi se instruiesc în comun cu militarii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, în cadrul prezenţei aliate adaptate pe flancul estic al Alianței (tailored Forward Presence)”, au transmis reprezentanții Brigăzii Multinaționale Sud-Est.

Surpriză pentru doi tineri, proaspăt căsătoriți

Militarii Brigăzii Multinaționale din Craiova, aflați la expoziția de sâmbătă, i-au luat cu asalt pe tinerii căsătoriți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La ieșirea din Primăria Craiova, un cuplu care a oficiat aici cununia civilă a fost întâmpinat nu cu flori așa cum se obișnuiește.

Tinerii însurăței au trecut printr-un tunel format din armele militarilor. Fotografia a fost publicată pe site-ul Ministerului Apărării Naționale.
„Cu siguranță o zi de neuitat atât pentru noua familie cât și pe colegii noștri militari, români și polonezi. Casă de Piatră!”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării.

Politica