vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Mangia: „Avem nevoie de opțiuni diferite și trebuie să găsim rapid o soluție!”

Antrenorul italian al Universității Craiova cere în continuare patronatului întăriri pentru a lupta în sferele înalte ale Ligii 1.

După succesul repurtat în fața nou-promovatei Dunărea Călărași, primul în șase meciuri, Devis Mangia și oltenii săi au prins glas și moral pentru returul cu Leipzig, din ultimul tur preliminar al Europa League. Italianul a făcut o scurtă analiză a jocului, dar e convins că împotriva nemților va fi mult mai complicat: „Am avut o posesie bună, am avut multe ocazii. Am lovit și bara în prima parte. Totul este în regulă. Am făcut o călătorie lungă din Germania până aici. Este un efort să joci pe o astfel de căldură. Le pot doar mulțumi jucătorilor mei. Cu Leipzig nu va fi de ajuns să jucăm ca astăzi, e un nivel total diferit. Știu de ce jucători avem nevoie. Știu. Avem nevoie de opțiuni diferite și trebuie să găsim rapid o soluție, ne uităm”, a spus Mangia la flash-interviul de la finalul jocului. Chestionat dacă postul său s-a aflat în pericol, tehnicianul din Peninsulă a replicat: „Nu mă întrebați pe mine astfel de lucruri, eu nu am de unde să știu”.

Matteo Fedele a fost eroul Craiovei în finalul primei reprize, cu o reușită de pus în ramă, șut de la 35 de metri aproape de vinclu. Este un gol frumos, dar echipa este importantă, pentru că am făcut un joc bun, iar pe acest teren a fost greu să jucăm”, a rămas modest mijlocașul care a debutat cu gol pentru formația olteană. Jucătorul spune că visează să treacă de Leipzig, după 3-1 în tur: “Sper, la fel ca suporterii şi întreg clubul. Ştim că va fi un meci greu, dar vom face totul pentru a-l câştiga”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Echipa lui Mangia a arătat nesperat mai bine comparativ cu prestația de la Leipzig. Categoric i-a permis și adversarul. U Craiova s-a impus cu 3-1 pe terenul celor de la Dunărea Calafat. Fedele a deschis scorul, iar dubla lui Mitriță a stabilit soarta punctelor.

Politica