sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova 3D. Artă stradală pentru fotografii inedite cu telefonul mobil

Prima lucrare artistică din cadrul proiectului „3D Illusion”, derulat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, a fost prezentată, miercuri, de către directorul instituției, Remus Vlăsceanu, împreună cu primarul Mihail Genoiu. Lucrarea a fost realizată pe terasamentul parcării subterane din centrul orașului și prezintă conceptul de tridimensionalitate în arta stradală.  
Cristina CÂRSTEA
Aceasta este prima dintr-o serie de trei lucrări ce urmează să fie realizate în decursul a două luni și urmărește să-i motiveze pe tineri să petreacă mai mult timp în zona urbană, ajutându-i să se identifice cu spațiul.
„Casa de Cultură pregătește comunității un nou proiect cultural care astăzi poate fi inaugurat și dat în folosință. Este un proiect inedit, un proiect interactiv, care promovează turismul cultural. Este dedicat utilizării telefonului mobil. De aici a și pornit ideea acestui proiect, pentru că această comunicare continuă și digitală poate acum să fie și creativă. Ne dorim să promovăm cât mai mult imaginea municipiului Craiova pentru că este un oraș care merită să fie vizitat. Prin Casa de Cultură încercăm de fiecare dată să dăm comunității produse culturale cu ecouri, dacă nu naționale, cel puțin locale, iar prin simpozioanele internaționale de sculptură Drumuri Brâncușiene care se derulează tot în această perioadă, vom putea să ne bucurăm de o imagine la nivel european”, a declarat Remus Vlăsceanu, managerul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a afirmat că zona unda a fost realizată lucrarea are deja aspectul unui parc.
„Eu vreau să îl felicit pe Remus și Casa de Cultură pentru inițiativa lor, pe cei doi tineri care au creat și o să creeze toate operele în continuare. Este un proiect care a început cu mult timp în urmă în Craiova, în perioada în care se lucra în centrul istoric, când Olguța Vasilescu era primarul orașului. Copiii de la Liceul de Artă au pictat toate acele panouri inestetice pe care noi am încercat să le camuflăm în toate chipurile, dar a căror existență este necesară,  însă copiii le-au mascat într-un mod foarte elegant. A urmat după aceea perioada cu picturile de pe câteva clădiri, calcane de bloc chiar din centrul istoric, iar acum vin ei cu aceste imagini tridimensionale care aduc un aspect tineresc, un aspect deosebit acestei parcări mult discutată, pe care o vedem astăzi îmbrăcată în verdeață.  Deja are aspectul unui parc, iar zona interactivă a orașului, așa cum spunea Remus, începe să se mute pe această parcare. Le doresc succes, așteptăm cu interes și celelalte lucrări și le promitem că o să fim prezenți la toate”, a precizat primarul Mihail Genoiu.
Lucrarea a fost realizată de doi tineri artiști,  Bianca Stancu și Andrei Tonița, ambii absolvenți ai Liceului de Artă „Marin Sorescu” din Craiova. Ei au muncit 9 zile pentru ca lucrarea să fie gata.
„Conceptul a venit de la un skater care se dă pe rampă. Ne-am gândit să facem cumva să fie interactivă și pentru oamenii de aici și să amplasăm și un skateboard pe rampă, ca oamenii să poată să se fotografieze. Lucrarea este realizată în culori acrilice”, a spus Bianca.
Tot ei se vor ocupa și de celelalte lucrări din cadrul proiectului „3D Illusion”.
„Celelalte lucrări sunt surpriză, lucrăm la un astfel de desen în jur de 9 zile amândoi. În Craiova am mai făcut o pictură, pe calcan, tot în colaborare cu Casa de Cultură, care este lângă un restaurant și a fost făcută în 2015. Am mai făcut și alte lucrări în colaborare cu Primăria, cum ar fi gardul Europa de la Agronomie și, cum a spus și domnul primar, căsuțele de electricitate din centrul vechi”, a spus Andrei  Tonița, care a terminat de curând Facultatea de Artă Sacră și care nu se vede făcând altceva, spunând „Pictăm de când ne-am născut!”
Pentru a realiza o fotografie perfectă care să surprindă efectul 3D al lucrării, fotograful trebuie să stea pe cercul roșu desenat pe treptele scării din zonă, locul din care se vede cel mai bine 3D-ul prin camera de pe telefonul mobil.
Celelalte lucrări vor fi bazate tot pe conceptul de tridimensionalitate.

Politica