sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Copilă, de cinci ani, și mama ei, la spital după un accident produs în Balș

O tânără în vârstă de 36 de ani şi fetiţa sa în vârstă de doar cinci ani, din Timişoara, au ajuns la spital, luni după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de o autoutilitară şi proiectată în alt autoturism, pe drumul naţional DN 65, la intrarea în Balş dinspre Slatina. Familia timişoreană se întorcea către casă de pe litoral.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că femeia şi fetiţa au fost transportate la Spitalul Balş.
„Pompierii SMURD Balș și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt au intervenit la ieșirea din orașul Balș, spre municipiul Slatina, pe E 574, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară. În urma accidentului, o minoră, în vârstă de 5 ani, cu atac de panică și mama acesteia, în vârstă de 36 de ani, cu dureri la cap, ambele cu domiciliul în municipiul Timișoara, au fost transportate la CU Balș”, a declarat Băsăşteanu.
Familia din Timişoara se întorcea acasă de la mare. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nerespectării distanței corespunzătoare în mers. Astfel, conducătorul unei autoutilitare, de 19 ani, din comună Berevoiești, județul Argeș, deplasându-se pe sensul de mers Slatina-Craiova, nu a păstrat distanță corespunzătoare față de autoturismul din fața să, proiectându-l, la rândul sau, într-un alt autoturism, pe același sens de mers“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Pentru aproximativ 50 de minute, traficul rutier a fost restricționat, circulându-se pe un singur sens.

Politica