sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

ANM. În august temperaturile cresc ușor, dar ploile nu ne părăsesc

Luna august va fi caracterizată de o vreme în uşoară încălzire faţă de iulie, în majoritatea regiunilor și în special în regiunile nord-vestice.

Cu toate astea, nivelul precipitaţiilor va rămâne constant, cu acumulări mai importante în zonele montane şi de deal.

Meteorologii spun că,  în prima săptămână a intervalului de prognoză, până pe 6 august, media temperaturii aerului se va situa uşor sub valorile climatologice în jumătatea de sud a ţării şi va fi mai ridicată în restul teritoriului, în special în nord-vest. În acelaşi timp, cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în zonele de munte, precum şi în regiunile sud-vestice, sudice şi estice, respectiv deficitare în regiunile nord-vestice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În săptămâna 13 – 20 august, temperatura aerului va fi apropiată de normele climatologice ale perioadei în partea de nord-vest a ţării şi mai scăzută în restul teritoriului, în special în regiunile sudice. În acelaşi interval, cantităţile de precipitaţii vor fi , în general, apropiate de normele climatologice ale săptămânii în majoritatea regiunilor.

Ultima săptămână din luna august (20 – 27) aduce o medie a temperaturii aerului apropiată de norma climatologică în cea mai mare parte a teritoriului, posibil cu valori uşor mai scăzute în jumătatea de sud. La capitolul precipitaţii, acestea se estimează a fi uşor excedentare în jumătatea de vest şi, în general, apropiate de normele climatologice ale perioadei, în restul teritoriului.

Politica