sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Tabără la Isverna. O școală și o casă veche vor fi reabilitate

Școala veche din Turtaba şi o casă tradiţională din comuna Isverna vor fi reabilitate în cadrul unui proiect de voluntariat.

Este vorba despre o acțiune derulată de Asociația SINAPTICA.

Tabăra „Voluntariat pentru cultură” din cadrul proiectului cultural „Centru de resurse pentru patrimoniul imaterial”, realizat în parteneriat cu Primăria Isverna – Mehedinţi şi Institutul Naţional al Patrimoniului, se va desfășura până pe 4 august.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Proiectul cultural este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul face parte din programul „Gazde bune în case bătrâne”, dezvoltat şi implementat de Asociaţia SINAPTICA. Voluntarii prezenţi la această tabără vor repara şcoala veche din Turtaba şi o casă tradiţională din comună. De asemenea, voluntarii vor monta şi mobilier nou în clădirea şcolii, astfel încât să permită crearea primului centru de resurse pentru patrimoniul imaterial din România”, spun reprezentanții Asociației.

Potrivit acestora, participanţii îşi vor pregăti singuri mâncarea, folosind reţete tradiţionale mehedinţene.

„Pentru lucrările care vor realizate în timpul taberei, vor fi folosite materiale şi tehnici asemănătoare sau identice cu cele folosite atunci când au fost ridicate construcţiile, iar mâncarea va fi pregătită cu ingrediente locale, existente în gospodăriile membrilor comunităţii”, au adăugat reprezentanții Asociației SINAPTICA.

Politica