sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Video/ Pistolarul de la Breasta, prins când încerca să fugă din țară

Bărbatul care, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a împușcat un altul pe o stradă din Craiova a fost prins în timp ce încerca să fugă din țară prin vama Nădlac.

„Întrucât, imediat după săvârșirea faptei, a fost solicitat consemnul la frontiera de stat a României, în noaptea de sambata spre duminică, bărbatul, de 32 de ani, din localitatea Breasta, bănuit că ar fi săvârşit infracţiunile de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și tulburarea ordinii și linistii publice, a fost identificat şi reţinut în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj s-a constituit o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, care au preluat bărbatul şi l-au condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor şi a dispunerii măsurilor legale”, a precizat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Reamintim ca un barbat a ajuns la spital, impuscat in mana, dupa o sicanare in trafic, pe bulevardul 1 Mai. Rudele victimei sustin ca ar fi fost vorba despre o reglare de conturi. De altfel, „gastile” rivale au facut scandal si in fata sectiei de politie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul ca, pe o stradă din Craiova, au fost trase focuri de armă.
La fața locului s-au deplasat politistii, care au identificat un autoturism, care prezenta avarii.
Din primele cercetari, polițiștii au stabilit faptul că șoferul mașinii respective s-ar fi șicanat in trafic cu un alt conducător auto, intre cele doua vehicule având loc o coliziune.
După coliziune, unul dintre pasagerii unuia dintre autoturisme ar fi tras cu un pistol 3 focuri de arma către cealalta masina.
In urma incidentului, unul dintre cei care se aflau in autovehiculul abandonat s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale, având o plagă împușcată la antebrațul stâng, acesta fiind in afara oricărui pericol. (…) In afara sediului Secției 2 Politie Craiova, unde se aflau rudele persoanei împușcate ar mai fi avut loc un incident.
2 bărbați, care nu aveau legătură cu primul eveniment și care se aflau sub influența băuturilor alcoolice, au porferat injurii și expresii jignitoare la adresa acestora, fara un motiv concret.
De asemenea au fost aruncate și sticle in direcția persoanelor respective, fara a exista insa victime.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul secției unde le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform legii 61/1991”, a mai precizat reprezentantul IPJ Dolj.

Ulterior suspectul principal a fost identificat. Polițiștii au mers la locuința acestuia dar nu l-au găsit acasă așa că l-au dat în urmărire, el fiind prins noaptea trecută. A fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Politica