Trei angajați ai Registrului Auto Român Gorj și un salariat al unei firme de acte auto din Târgu Jiu au fost reținuți, marți, după o acțiune de prindere în flagrant organizată la sediul RAR Gorj. Existau suspiciuni că anumiți angajați ai instituției acordă, contra unor sume de bani, dreptul de circulație pentru autovehicule achiziționate din străinătate care nu respectau condițiile legale.
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean Anticorupție Gorj, după acțiunea de prindere în flagrant a angajatului RAR Gorj, au urmat percheziții atât în cadrul instituției cât și la domiciliile persoanelor vizate.
„Marți, ofițerii D.G.A. – S.J.A. Gorj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au organizat și efectuat activitatea de prindere în flagrant a unei persoane fără calitate specială (angajat al unei instituții publice), care a primit cu titlu de mită suma de 710 lei de la reprezentantul unei societăți comerciale de intermediere înmatriculări autovehicule, în scopul obținerii avizului de inspecție tehnică a unui autovehicul achiziționat din Anglia, care nu respecta condițiile tehnice. Ca urmare a acestei situații, la delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, ofițerii D.G.A. – S.J.A. Gorj, împreună cu cei din alte patru servicii județene, respectiv Dolj, Olt, Mehedinți și Vâlcea, au efectuat șase percheziții domiciliare la o instituție publică din Gorj, la o societate comercială ce are ca obiect de activitate înmatriculare autovehicule, precum și la domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului”, se arată într-un comunicat al SJA Gorj.
Identificări și omologări, la mica înțelegere
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că angajați ai unei societăți comerciale din județ (firmă de acte auto – n.r.) sunt implicați în activităţi de intermediere a înmatriculării unor autovehicule cu sprijinul unor lucrători din cadrul unei instituții publice specializate (RAR Gorj). Aceştia din urmă au încălcat prevederile legale cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la identificarea, omologarea și acordarea dreptului de a circula pe drumurile publice unor autovehicule ce prezintă defecțiuni tehnice sau nu au reglate farurile pentru Europa, fiind cumpărate din Anglia. Cu această ocazie au fost puse în executare șase mandate de aducere, cercetările continuând.