Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Porţile de Fier I – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au depistat un cetăţean român care conducea autoturism marca Audi A6, în valoare de 70.000 de lei, căutat de autorităţile din Marea Britanie, anunţă Poliţia de Frontieră.
Astfel, pe 19 iulie, la ora 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I – Sectorul Poliţiei de Frontieră Dr. Tr. Severin, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat cetăţeanul român H.C., în vârstă 38 de ani, cu domiciliul în Alba Iulia, conducând autoturismul Audi A6.
“În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie. Faţă de cele constatate, persoana în cauză susţine că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul este căutat de către autorităţile din Marea Britanie. Mijlocul de transport, în valoare de 70.000 de lei, va fi indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor”, transmite Poliţia de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire pentru persoana de cetăţenie română care conducea autoturismul, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.