România a ocupat primul loc în clasamentul general al Campionatelor Balcanice de atletism de la Stara Zagora (Bulgaria), cu 23 de medalii, dintre care 9 de aur, 8 de argint şi 6 de bronz.
Grecia a ocupat locul al doilea, cu 8-9-5 (22 medalii), iar Serbia s-a clasat pe locul al treilea, cu 8-2-2 (12 medalii).
La feminin, România s-a aflat pe prima poziţie, cu 5 medalii de aur, 5 de argint şi 3 de bronz (13 în total), urmată de Bulgaria, 4-3-2 (9), şi Serbia, 4-1-1 (6), etc.
La masculin, Grecia a fost prima, cu 5-5-2 (12), urmată de România, 4-3-3 (10), Turcia, 4-3-3 (10), etc.
Medaliile de aur ale României au fost obţinute de Andrei Gag la triplusalt (20,19 m), Alin Alexandru Firfirică la aruncarea discului (63,76 m), Laviniu-Mădălin Chiş în proba de 5.000 m (14:26.07), de ştafeta masculină de 4×100 m (Costin Florian Homiuc, Alexandru Terpezan, Ionuţ Andrei Neagoe, Petre Nicolae Rezmiveş – 39.48), de Florentina Costina Iuşco la săritura în lungime (6,59 m), Claudia Prisecaru la 3.000 m obstacole (10:05.89), Lenuţa Petronela Simiuc la 1.500 m (4:20.81), Sanda Belgyan la 400 m garduri (56.69) şi de ştafeta feminină de 4×400 m (Cristina Daniela Bălan, Camelia Florina Gal, Sanda Belgyan, Bianca Denisa Răzor – 3:33.56).
Argintul a fost cucerit de George Cătălin Zaharia la aruncarea suliţei (75,92 m), Ionuţ Andrei Neagoe la 200 m (20.88), de ştafeta masculină de 4×400 m (Cristian Radu, Constantin Andonii, David Iustin Năstase, Robert Parge – 3:08.29), de Bianca Florentina Ghelber la aruncarea ciocanului (68,88 m), Cristina Simion la 3.000 m (9:31.69), Florina Pierdevară la 1.500 m (4:22.94) şi la 800 m (2:09.01), de ştafeta feminină de 4×100 m (Ana Maria Roşianu, Ioana Teodora Gheorghe, Roxana Maria Ene, Marina Andreea Baboi – 45.55).
Medaliile de bronz au fost câştigate de Cosmin Trofin la 800 m (1:48.31), Robert Parge la 400 m (46.44), Ionuţ Andrei Neagoe la 100 m (10.42), Angela Moroşanu la săritura în lungime (6,48 m), Florina Andreea Necşoiu la aruncarea suliţei (52,24 m) şi Bianca Denisa Răzor la 400 m (52.96).
Pe locul 4 s-au clasat Nicolae Marian Coman la 1.500 m (3:45.37), Georgiana Iuliana Aniţei la triplusalt (13,46 m), Daniela Stanciu la săritura în înălţime (1,84 m), Bianca Monica Lazăr-Fazekas la aruncarea ciocanului (65,72 m) şi Cristina Daniela Bălan în proba de 800 m (2:09.54).
Clasări pe poziţia a cincea au reuşit Andrei Răzvan Deliu la săritura cu prăjina (4,80 m), Mihăiţă Andrei Micu la aruncarea ciocanului (61,96 m), Cosmin Ilie Dumitrache la 110 m garduri (14.44), Lenuţa Burueană la aruncarea greutăţii (14,05 m), Anamaria Nesteriuc la 100 m garduri (13.44) şi Marina Andreea Baboi în proba de 100 m (11.74).
Pe locul 6 au terminat Mihai Donisan la săritura în înălţime (2,15 m), Sergiu Ursu la aruncarea discului (57,91 m), Nicolae Marian Coman la 800 m (1:49.62) şi Ioana Diana Ţigănaşu la aruncarea discului (42,55 m).
Clasări pe locul 7 au înregistrat Mihai Anastasiu la săritura în înălţime (2,15 m), Dorin Andrei Rusu la 1.500 m (3:50.10), Vlad Dulcescu la 400 m garduri (53.72) şi Cristian Radu 400 m (47.54).
Pe locul 8 au terminat Daniel Ionuţ Betej la 3.000 m obstacole (9:30.56), Radu Ovidiu Costache la 110 m garduri (14.69) şi Ioana Teodora Gheorghe la 200 m (63.91).
Adrian Garcea a fost al 10-lea la 3.000 m (8:48.60), Petre Nicolae Rezmiveş a încheiat pe 11 la 100 m (10.79), Ioana Teodora Gheorghe, tot pe 11, la 100 m (12.0), Roxana Maria Ene a fost a 13-a la 200 m (25.28), iar Camelia Florina Gal a fost a 15-a la 400 m (56.76).
Adrian Vasile a avut numai ratări la săritura în lungime, iar Răzvan George Roman nu a încheiat concursul la decatlon.
Potrivit site-ului Federaţiei Române de Atletism, la a 71-a ediţie a Campionatelor Balcanice de profil, Sanda Belgyan a reuşit, cu performanţa sa, 56 sec 69/100, calificarea la Campionatele Europene ale seniorilor, din august, de la Berlin.
AGERPRES