sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cioban acuzat de tentativă de viol

Un cioban din Gorj este acuzat că a încercat să violeze o femeie, de 33 ani. Aceasta susţine că a fost acostată de bărbat în timp ce mergea spre casă. Bărbatul a rănit-o.

La data de 16 iulie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au fost sesizați de o femeie, de 33 de ani, din oraşul Tismana, cu privire la faptul că, un bărbat, de 66 de ani, din localitate, prin constrângere, a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, în timp ce persoana vătămată se deplasa spre domiciliu, iar bărbatul se afla cu ovinele la păscut. Persoana vătămată a fost prezentată, de polițiști, la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde a fost examinată, constatându-se că prezintă leziuni traumatice, care necesită pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale”, au precizat poliţiştii gorjeni.

Anchetatorii fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol. Ciobanul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urma a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica