sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Junioarele Nițu și Ungureanu, pe podium la seniori

Deși a avut în concurs doar junioare, CSM Drobeta Turnu Severin a cucerit 2 medalii la Campionatul Național de lupte pentru seniori, de la Reșița, iar alte 3 severinence au fost aproape de podium.

La nici 19 ani, severineanca Larisa Nițu a devenit vicecampioană națională de seniori, fiind învinsă în finală de Alexandra Anghel, de la CS Universitatea Craiova. CSM Drobeta Turnu Severin și-a trecut în palmares și bronzul, prin Valentina Ungureanu (65 kg), sportivă care încă nu a împlinit 18 ani. În lupta pentru medaliile de bronz s-au mai aflat Elena Bușoi (50 kg) și Denisa Breazu (53 kg), însă cele 2 luptătoare de la clubul severinean au pierdut meciul decisiv și s-au clasat pe locul 4, la categoriile respective de greutate. Severineanca Adina Giura (59 kg) a încheiat pe 5 Campionatul Național de Seniori, de la Reșița. “Sunt foarte mulțumit de rezultate, ținând cont de faptul că toate luptătoarele de la clubul severinean se află de-abia în primul an de juniorat. Ele au luptat cu sportive mult mai mari ca vârstă și au avut evoluții foarte bune. În mod normal ar mai fi trebuit să mai cucerim 2 medalii de bronz, prin Bușoi și Breazu, dar Federația a decis ca în acest an să nu mai acorde câte două locuri 3, ci doar unul. Ne apropiem cu pași mari spre marea performanță, pe plan internațional”, a spus antrenorul emerit Marin Dobrescu, de la CSM Drobeta Turnu Severin. La începutul lunii viitoare, eleva sa Larisa Nițu va participa la Campionatul European pentru Juniori, de la Roma.

Politica