sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fane Stoica dezgroapă securea războiului: „Noi suntem Universitatea Craiova!”

Liniște nu va fi vreodată în Bănie, atât timp cât sunt două echipe care-și revendică istoria și palmaresul grupării istorice.

Într-un interviu acordat site-ului Fanatik.ro, Fane Stoica, noul antrenor al campioanei Doljului a spus: „Eu am mai lucrat la Universitatea Craiova în urmă cu 12 ani. Pentru că noi suntem Universitatea Craiova și nu echipa care activează acum în Liga 1. Mă bucur că am revenit acasă. La această echipă simt că sunt acasă din toate punctele de vedere. Mi-a fost dor de Universitatea Craiova”.

Stoica ar prefera FCSB în fața celor de la CSU Craiova, în fazele superioare ale Cupei României: „Evident că îmi doresc să mergem cât mai departe în această competiţie, iar dacă este să ne întâlnim cu echipa din Liga 1 a oraşului Craiova, atunci vă asigur că o să fie un meci de care pe care. O să fie un spectacol fotbalistic, dar vreau să vă mai spun un alt lucru. Eu îmi doresc ca în Cupa României să întâlnim Steaua sau FCSB cum i se spune azi. Pentru că din câte ştiu eu Universitatea Craiova a avut rivalitate cu Steaua, nu cu echipa lui Mihai Rotaru. Atât ca jucător, dar şi ca antrenor eu le-am făcut zile fripte steliştilor”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

FCU Craiova ia drumul Severinului!

Gruparea craioveană recent promovată în Liga a III-a nu va putea evolua pe stadionul Aripile, întrucât acesta nu respectă regulile de securitate. Nici alte soluții în județ nu par a avea cei de la FCU. Potrivit informațiilor obținute de Jurnalul Olteniei, echipa lui Fane Stoica va evolua în Liga a III-a pe stadionul Municipal din Severin.

Politica