Doi bărbați din Olt sunt acuzați de crimă și au ajuns în arestul poliției. Victimele acestora sunt doi ciobani.
Una dintre crime a avut loc în Cilieni, pe izlazul comunal. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, un bărbat, de 41 ani, a ucis un altul, de 66 ani, în urma unui conflict spontan.
„În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 04.07.2018 în jurul orelor 00:00 – 01:00, în urma unui conflict spontan, suspectul P.I. din comuna Cilieni, judeţul Olt, a agresat-o fizic cu o coasă pe victima J.T. în vârstă de 66 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce se afla pe izlazul comunei Cilieni, judeţul Olt, producându-i leziuni traumatice care au condus la decesul său”, arată procurorii olteni.
Autorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii au cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.
Cu o noapte înainte, o altă crimă a avut loc în localitatea Tia Mare.
„În prezent, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi furt calificat, prev.de art.188 alin.1 C.p. şi art.228 alin.1 C.p., rap.la art.229 alin.1 lit.b C.p., în legătură cu un alt incident, comis în noaptea de 02/03.07.2018 pe raza com. Tia Mare jud. Olt, soldat cu decesul victimei P.I. din aceeaşi localitate, în vârstă de 48 de ani. Cercetările au fost zădărnicite de faptul că, imediat după comiterea faptei autorul s-a sustras, fiind prins în cursul acestei dimineţi, într-un lan de porumb. Ancheta este în curs de desfăşurare, iar după stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, se vor dispune măsuri legale corespunzătoare”, au precizat anchetatorii.