sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Firma care asigură paza Termo Rovinari, amendată cu 200.000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a definitivat controlul efectuat în cazul firmei de pază a Termocentralei Rovinari. Această verificare a avut loc la începutul lunii mai, unitatea respectivă fiind controlată, în primă fază de ITM Gorj, dar pentru că avea sediul în Olt, ITM Olt a preluat procedura. Firma  respectivă a primit o amendă de 200.000 de lei.

Potrivit reprezentanților ITM Gorj, angajatorul care a preluat serviciul de pază, începând cu 01 mai, nu avea încheiate şi transmise, cu o zi înainte de începerea activităţii, în Registrul Unic de Evidenţă a Salariaţilor, contracte individuale de muncă pentru 12 persoane depistate, de către inspectorii de muncă gorjeni, prestând activitate în momentul controlului. „Fişele de identificare ale persoanelor respective au fost transmise ulterior, de către I.T.M. Gorj către I.T.M. Olt, pentru definitivarea controlului, deoarece persoana juridică verificată are sediul social în judeţul Olt. Societatea prestatoare de servicii de pază pentru producătorul energetic rămâne în atenţia I.T.M. Gorj, în vederea respectării legislaţiei muncii”, a declarat Neli Matei, purtător de cuvânt al ITM Gorj.

Politica