Marcel Iancu, președintele celor de la FC U Craiova, anunță pe facebook că nu-l mai interesează fotbalul și că pleacă de la echipă.
Chiar dacă FC U Craiova a promovat în liga a treia, apele nu sunt deloc limpezi la gruparea olteană. Cel care a manageriat echipa în această perioadă, Marcel Iancu, amenință pe facebook că va pleca de la club. La mijloc este un conflict cu Poștașul, unul dintre liderii Peluzei Sud, care l-a înjurat.
„Cine e Poștașu să mă-njure pe mine, pe Napoli, pe Mititelu! Nu permit ca acest individ să mă-njure pe mine”, a spus Marcel Iancu într-un grup de apropiați. Drept urmare, e plauzibil ca postul cel mai înalt din club să rămână vacant.
Transferă numai olteni
Între timp, FC U Craiova e foarte activă în mercato. Iar țintele sunt numai fotbaliști crescuți în Oltenia. Trupa lui Nicolo Napoli a reușit cel de-al patrulea transfer din acest mercato: Cosmin Calu, fundaș de bandă de la CSO Filiași, originar din Melinești, fiul antrenorului de la Amaradia. Alături de acesta au mai semnat cu clubul recent promovat în C băileșteanul Mădălin Ciucă, craioveanul Olivian Surugiu, precum și Sabin Lupu, de loc din Fratoștița.