vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Primari excluşi din PNL, după ce au fost la mitingul PSD

Primarii comunelor oltene Slătioara şi Voineasa, Savu Ungureanu şi Liviu Anuţa, excluşi joi din PNL pentru că ar fi participat la mitingul PSD din Capitală, de sâmbăta trecută, participaseră şi la Congresul PSD din luna martie.

Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că la acea dată a „trecut cu vederea” situaţia.

„Din informaţiile pe care le am, la acest moment, ştiu sigur că aceşti doi primari au fost. Nu cunosc despre alţi primari. Nici la celelalte evenimente. Am avut informaţii, am ştiut sigur că au fost şi la Congres, am avut o discuţie nu numai cu dumnealor, dar cu toţi primarii Partidului Naţional Liberal, în acea perioadă, şi am trecut cu vederea. Poate fi înţeleasă explicaţia legată de binele comunităţii, dar până la un moment. Eu, întotdeauna, am înţeles-o şi nu m-am ferit de această chestiune. Sunt 15 primari, în prezent, de la PNL, fără cei doi”, a afirmat Voiculescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarii PNL din comunele oltene Slătioara și Voineasa au fost excluși din partid, joi seara, acuzați că au trecut „cu sufletul” la PSD, participând chiar și la mitingul de sâmbătă de la București.

Surse politice au declarat însă că, pe lângă cei doi edili, la Congresul PSD cel puţin a participat şi primarul PNL din Osica de Jos, Marian Pistol. Aceleaşi surse au declarată Pistol este ca şi trecut la PSD.

Politica