sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

PSD Olt: „Victor Viorel Ponta, un fost membru PSD, rămas fără job, care încearcă să-și câștige capital de imagine. Plecările din partid, plata unor polițe mai vechi”

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, spune că fostul premier Victor Ponta are o atitudine arogantă, încercând să câştige capital de imagine prin promovarea de „disensiuni imaginare” în cadrul partidului, iar plecările către partidul acestuia reprezintă „polițe mai vechi”.

Oprescu a afirmat, într-un comunicat de presă remis joi seara, că atitudinea fostului şef al PSD este dezamăgitoare pentru activiştii de partid care i-au acordat votul în trecut.

„Organizația PSD Olt condamnă atitudinea arogantă, cu care de altfel ne-am obișnuit, a lui Victor Viorel Ponta, un fost membru PSD, rămas fără job, care încearcă să-și câștige capital de imagine, aruncând în spațiul public „disensiuni” imaginare în rândul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat. Este dezamăgitor față de milioanele de membri și simpatizanți care, acum patru ani, i-au oferit votul de încredere și pe care azi îl înmulțește cu zero, prin atitudinea sfidătoare față de liderii care, în trecut, i-au oferit cel mai mare sprijin electoral”, a spus Marius Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, preşedintele executiv al PSD Olt consideră că cei care au plecat către partidul lui Ponta aveau datorii mai vechi către acesta.

„Vizavi de plecările câtorva membri, suntem convinși că nu reprezintă nimic altceva decât expresia plății unor polițe mai vechi, pe care aceștia le aveau față de fostul membru PSD. Organizația PSD Olt rămâne o echipă sudată, determinată să sprijine programul de guvernare și echipa care îl implementează, din respect față de votul istoric care ne-a fost conferit”, mai transmite Oprescu.

Fondatorul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, la Constanţa, că formaţiunea intenţionează să ceară înfiinţarea un grup parlamentar în Camera Deputaţilor, după ce a ajuns la 10 parlamentari. Fostul premier a mai spus că au fost colegi din PSD care au dorit să se înscrie în Pro România, fiind însă refuzaţi, deoarece Ponta nu-şi doreşte „baroni”. Fondatorul Pro România a anunţat, pe Facebook, că deputatul PSD de Brăila, Emilia Meiroşu, s-a alăturat formaţiunii sale. De asemenea, în 17 mai, el făcuse un anunţ similar şi în cazul deputatului PSD Cătălin Nechifor.

Politica