Lucrările la Stadionul Municipal din Târgu Jiu vor putea fi continuate, fiind aprobată în acest sens suma de două milioane de lei, după cum a anunțat primarul Marcel Romanescu. Edilul a mai spus că și pista de atletism din incinta arenei din Târgu Jiu a fost deja omologată de către Federația Internațională de Atletism.
Comisia tehnico-economică interministerială susținută la sediul Ministerului Dezvoltării a aprobat, miercuri, cererea Primăriei Târgu Jiu în vederea alocării sumei de două milioane de lei necesară pentru finalizarea lucrărilor la noul Stadion Municipal. Specialiştii din comisie au analizat situația împreună cu şefii Companiei Naţionale de Investiţii în vederea alocării banilor necesari investiţiei, fiind cea de-a doua etapă a realizării lucrărilor. Urmează a se construi canalizarea pluvială şi o pasarelă în faţa stadionului.
Soluții funcționale și arhitecturale
Potrivit primarului Marcel Romanescu, acum că a fost obținut avizul din partea comisiei interministeriale, este necesară și aprobarea unei Hotărâri de Guvern prin care să fie alocată suma de două milioane de lei.
„În cadrul comisiei interministeriale susținută la sediul Ministerului Dezvoltării, la care am participat astăzi alături de Raul Chiriac, director în cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, a fost avizată documentația privind lucrările necesare pentru punerea în funcțiune a Stadionului Municipal. La momentul acesta, lucrările la obiectivul de bază sunt finalizate, Primăria Municipiului Târgu Jiu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, atât în ceea ce privește cofinanțarea, cât și asigurarea utilităților, iar lucrările care mai sunt necesare pentru punerea în funcțiune a obiectivului au fost generate de optimizarea soluției inițiale. Astfel, prin soluția adoptată, s-a asigurat o mai bună funcționalitate a spațiilor, de asemenea s-a adoptat o soluție urbanistic arhitecturală în acord cu recomandările Comisiei Monumentelor Istorice, ținându-se cont de faptul că stadionul este amplasat în zona centrală, în proximitatea Ansamblului Monumental Calea Eroilor. Datorită soluțiilor funcționale și arhitecturale, obiectivul va constitui unul dintre complexurile sportive de referință din România și nu numai”, a spus Romanescu.
Condiții optime pentru atleți
O altă veste bună este aceea că pista de atletism din incinta stadionului a fost deja omologată de către Federația Internațională de Atletism.
„Datorită măsurilor luate de către primărie pentru ridicarea standardelor de operare la stadion, pista de atletism a fost deja omologată de către Federația Internațională de Atletism. Prin această măsură, atleții din Târgu Jiu vor avea posibilitatea să-și desfășoare antrenamentele în condiții optime. Trebuie menționat că discuții în acest sens au fost purtate cu domnul Ion Bură, antrenor emerit de atletism cu rezultate deosebite la nivel internațional. Așadar, din acest moment se pot organiza competiții de atletism de nivel național și internațional”, a mai spus edilul din Târgu Jiu.