sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj, cu ochii pe firmele de dezmembrări auto. Două societăți au fost deja aspru amendate

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj efectuează, în această perioadă, ample controale la firmele din județ care se ocupă cu dezmembrarea de autovehicule. Fie că se autosesizează, fie că răspund anumitor sesizări, aceștia au în plan verificarea modului în care aceste unități își desfășoară activitatea. Primele două societăți au fost deja taxate de către oamenii legii, cu amenzi totale de 70.000 de lei, principalele nereguli fiind depozitarea pe termen lung a materialelor plastice, dar şi existenţa de substanţe periculoase în perimetrul de activitate.

Una dintre sancţiuni a fost aplicată la un parc auto situat pe strada Calea Bucureşti din municipiului Târgu Jiu, acolo unde la sfârşitul lunii aprilie a acestui an a avut loc un incendiu. Focul a pornit de la nişte mase plastice şi s-a extins la un autovehicul dezafectat.

Am constatat că nu este respectată legislaţia de gestiune a vehiculelor scoase din uz, motiv pentru care s-a aplicat o amendă de 30.000 de lei. În mod normal, aveau obligaţia să valorifice într-un anumit termen maşinile, ori acolo sunt staţionate de ani buni. Nu le mai valorifică, nu le-au mai dezmembrat. Tot ce rezultă din dezmembrarea unui vehicul scos din uz trebuie valorificat, reciclat. Ce nu e valorificat trebuie eliminat în condiţiile legii. Nu trebuie să facem stocare provizorie de tot tipul de deşeuri. Plus că erau şi unele chimicale periculoase, care prin ardere puteau să degaje elemente nocive”, a explicat Gheorghe Sanda, comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot pentru astfel de nereguli a fost amendat și patronul unui parc de dezmembrări auto din Bengeşti-Ciocadia. În acest caz, sancțiunea a fost de 40.000 de lei.

Politica