Netta, reprezentanta Israelului, a câştigat, cu piesa kitsch pop „Toy”, concursul Eurovision 2018, care a avut loc sâmbătă seară, pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia. Ea a primit un total de 529 de puncte. Aceasta este pentru a patra oară când Israelul câştigă concursul Eurovision. Cel mai recent a fost în 1998, când Dana International a devenit primul artist transgender care câştigă concursul Eurovision.
Podiumul a fost completat de Cipru, cu piesa „Fuego”, interpretată de Eleni Foureira, care a primit 436 de puncte, şi Austria, cu piesa „Nobody But You”, interpretată de Cesár Sampson, care a primit 342 de puncte.
Moldova s-a situat pe locul al zecelea, cu 209 puncte, în timp ce ţara gazdă, Portugalia, s-a situat pe ultimul loc, cu 39 de puncte.
Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au ratat calificarea în finală. De la introducerea sistemului cu semifinale, în 2004, România s-a calificat în fiecare an în finală. O excepţie a fost anul 2016, când România a fost descalificată din start pentru că Televiziunea Română avea datorii la European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului internaţional.