sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

29 de viitori jandarmi, practică la Inspectoratul din Olt

29 viitori jandarmi, elevi în anul I de studiu la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani, desfăşoară începând de azi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ

 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai, a declarat că stagiul de pregătire se desfăşoară în perioada 9 mai – 31 august şi a debutat cu un program de acomodare cu specificul inspectoratului, elevii urmând a fi repartizaţi în cadrul structurilor operative ale unității.

„În cadrul activităţilor de pregătire, în perioada 9 mai – 3 august, viitorii jandarmi vor fi planificaţi în misiuni de ordine şi siguranţă publică, iar în perioada 6 august – 31 august elevii vor desfășura activități specifice misiunii de pază şi protecţie instituţională, având posibilitatea să îşi pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs. Pe întreaga perioadă a stagiului de practică, elevii sunt îndrumaţi de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională”, a declarat reprezentantul Jandarmeriei Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a adăugat că, în data de 8 mai, un număr de 36 elevi în anul I de studiu la Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani şi Fălticeni au încheiat stagiul de practică desfăşurat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în perioada 8 ianuarie – 8 mai.

 

Politica