Ministerul Apărării Naţionale şi asocierea de firme TOP LINE CONSTRUCT S.R.L. (lider) şi IMPRESA DI CONSTRUZIONI ING. E. MANTOVANI S.p.A au semnat luni, 7 mai, la sediul M.Ap.N., contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare şi reabilitare a Crucii Caraiman, anunță reprezentanții Ministerului, printr-un comunicat de presă.
Valoarea contractului este de 13.750.923,13 lei fără TVA. Constructorul trebuie să execute lucrările în 36 luni. Potrivit MApN, lucrările vor fi coordonate de Centrul de Domenii şi Infrastructuri Sibiu, din cadrul Direcţiei Domenii şi Infrastructuri.
”În calitatea sa de administrator legal al monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale derulează în perioada 9 mai 2016 – 31 decembrie 2020 proiectul cu titlul „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor „Crucea Caraiman”/ Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Contractul de finanţare a fost semnat de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, la data de 26 iulie 2017. Demersul de reabilitare şi implementare a proiectului este coordonat de Secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Direcţiei Domenii şi Infrastructuri. Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar pentru regiunea Sud Muntenia este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia”, se mai arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.