miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

BNR majorează dobânda cheie la 2,5%

Banca Naţională a României (BNR) a decis luni majorarea dobânzii-cheie de politică monetară, de la 2,25% la 2,5%, majorarea facilităţii de depzit acordată băncilor comerciale, de la 1,25% la 1,5%, şi majorarea facilităţii de creditare de la 3,25% la 3,5%.

„În şedinţa din 7 mai 2018, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an de la 2,25 la sută pe an începând cu data de 8 mai 2018”, se arată într-un comunicat al BNR.

Totodată, conducerea băncii centrale a mai decis „majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an de la 1,25 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50 la sută pe an de la 3,25 la sută pe an începând cu data de 8 mai 2018”, se mai arată în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Majorarea acestor dobânzi favorizează scumpirea creditelor, dar creează premise şi pentru acordarea de bonusuri mai mari pentru deponenţi. Scumpirea creditării ar putea veni pe fondul creşterii costurilor cu care băncile comerciale se împrumută din BNR (majorarea facilităţii de creditare), dar şi prin crearea unui nou spaţiu de creştere a indicatorului ROBOR, care contează în calculul creditelor în lei cu dobândă variabilă. De cealaltă parte, băncile comerciale pot acorda deponenţilor dobânzi mai mari pentru banii economisiţi, pentru că şi băncile, la rândul lor, beneficiază de o rată mai mare la facilitatea de depozit.

Mediafax

Politica