vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Sute de gorjeni nu și-au primit pensiile pentru luna aprilie

Pensionarii şi beneficiarii de ajutor social din Gorj, care primesc banii prin poştă, s-au trezit cu drepturile neachitate pentru luna trecută. Cei în cauză au și făcut scandal, la finele săptămânii trecute, chiar în fața Poștei Române -sediul din Târgu Jiu. Întrucât nu au primit niciun răspuns, prefectul s-a implicat în acest caz pentru a afla unde este problema.

„Domnul prefect a luat legătura atât cu doamna director de la Casa de Pensii, cât şi cu doamna director de la Oficiul Judeţean de Poştă. Banii au fost viraţi de către Ministerul Muncii către Compania Naţională de Poştă Română, însă de aici se pare că banii aceştia nu au plecat către mai multe judeţe, pentru că înţeleg că nu doar judeţul Gorj are astfel de probleme. Doamna director a venit în această dimineaţă (vineri – n.r.) să discute cu domnul prefect, să-i expună problema. A explicat faptul că nu ţine de dumneaei, pentru că aceşti bani nu au venit de la Compania Naţională de Poştă Română. Conducerea companiei a explicat că problema se va rezolva în cel mai scurt timp, dovadă e că, în această dimineaţă (vineri – n.r.), a mai plecat o tranşă de bani către pensionari”, a declarat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Politica