sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Tânără din Petroșani, reținută în Craiova pentru înșelăciune prin metoda „accidentul”

O tânără de 23 ani, din Petroșani, a fost reținută de polițiștii craioveni fiind suspectată de complicitate la comiterea de înșelăciuni prin metoda „accidentul”. În urma mai multor percheziții efectuate la locuința acesteia și într-un penitenciar, au fost ridicați bani, telefoane mobile și cartele telefonice.

Polițiștii Secției 5 de Poliție Craiova și cei din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au efectuat o percheziție la locuința femeii, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, au fost efectuate două percheziții într-un penitenciar, în două camere de detenție unde sunt încarcerate persoane bănuite de comiterea unor fapte de înşelăciune prin metoda „accidentul”. Suspecții au înșelat vârstnice din Craiova.
„În fapt, la data de 18 februarie a.c., unul dintre cei încarcerați ar fi contactat telefonic o femeie, de 71 de ani, din Craiova și, sub pretextul că fiica sa ar fi suferit un accident, ar fi determinat-o să îi dea 5.500 de euro și 10.000 de lei femeii cercetate, care ar fi ridicat banii de la locuința victimei. De asemenea, una dintre persoanele încarcerate ar fi contactat telefonic, la data de 7 aprilie a.c., o altă femeie, de 65 de ani, din Craiova și s-ar fi recomandat a fi medic chirurg care urma să opereze o cunoştinţă de-a victimei, la o clinică privată din Bucureşti. Cel în cauză ar fi determinat-o să-i dea 15.000 de lei femeii cercetate, care i-ar fi ridicat de la domiciliul victimei. În urma percheziţiei, din locuința femeii în cauză au fost ridicați 25.900 de lei, documente de transfer bancar către persoanele încarcerate sau către rude și prieteni ai acestora, 4 telefoane mobile, 4 cartele telefonice și obiecte de vestimentație folosite la comiterea faptelor”, au transmis reprezentanții Poliției Dolj.
În urma perchezițiilor din penitenciar, au fost ridicate și 2 telefoane mobile, două cartele telefonice, precum și alte 6 telefoane mobile ce fuseseră depistate și ridicate anterior de personalul penitenciarului de la deținuți.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Politica