Elevii lui Mihai Voinea și Adrian Nicola și-au făcut treaba bine în cadrul Campionatului Național U23, care a avut loc weekendul trecut la Pitești. Patru medalii au obținut judoka craioveni la naționalele de tineret, dintre care un titlu național, două medalii de argint și un bronz. Campioană națională a devenit Cleonia Rîciu, de la CSU Craiova, care s-a impus la categoria 52 kg, în timp ce de la același club Floriana Văcaru (+78 kg) și Robert Pasăre (66 kg) s-au clasat pe locurile secunde. Bronzul a ajuns la judoka Georgiana Renghea (+78 kg), legitimată la CSM Craiova. “Rezultatele sunt unele bune. Mă bucur că am reușit să corectăm câteva greșeli pe care le-am făcut la competițiile de juniori și seniori. Acum am concurat mai bine, ceea ce mă mulțumește. Urmează la finalul săptămânii să mergem la finala Campionatului Național Școlar U18, unde sperăm la medalii”, a declarat antrenorul Mihai Voinea, cel care se ocupă de pregătire practicanților de judo de la CSU Craiova, iar sportiva de la CSM Craiova este antrenată de Adrian Nicola. Altfel, în afara distincțiilor obținute de cei patru, alți trei sportivi craioveni s-au clasat pe locurile cinci, fiind vorba de Oana Andrei (57 kg), Ionela Băran (52 kg) și Robert Gușă (90 kg), toți de la CSU Craiova.
Judoka craioveni au urcat pe podium la tineret


Ultima ora
- DIICOT a destructurat un grup de proxenetism în Mehedinți 5 decembrie 2025
- Legea pensiilor magistraților, atacată, din nou, la CCR 5 decembrie 2025
- Magia Crăciunului Târgu Jiu: Seară de neuitat 5 decembrie 2025
- A dat bancnote false cu „Prop Copy”: Percheziții în Mehedinți 5 decembrie 2025
- Căprioare și ponei, de Crăciun, în Parcul Romanescu 5 decembrie 2025
- Gorj: agresori reținuți și monitorizați electronic 5 decembrie 2025
- Suspect de tentativă de agresiune reținut de Poliția Dolj 5 decembrie 2025
- Locuință din Gorj cuprinsă de flăcări 5 decembrie 2025
- Distribuție Oltenia: Oltenii, mai interesați de energie și sustenabilitate 5 decembrie 2025
- Semimaratonul Craiovei 2025: Record de participanți 5 decembrie 2025






