vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Speranțe mari pentru calificare

Handbalistele au în față un meci decisiv, care le poate aduce extaz sau agonie, diferența se va face în rezultatul final: calificare sau nu. SCM Craiova este aproape de a fi prezentă în prima finală europeană din istoria clubului la handbal feminin, după ce s-a impus sâmbăta trecută în partida tur cu 23-22 pe terenul turcoaicelor de la Kastamonu Belediyesi în semifinalele Cupei EHF. Sâmbăta aceasta, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă din Craiova, cele două echipe își vor disputa returul, care va decide și formația ce va ajunge în ultimul act.

Ambiția calificării se regăsește în mentalul ambelor tabere, fiind o posibilă performanță uriașă în perspectiva celor două cluburi. Cu un minim avantaj obținut în primul joc, SCM Craiova va avea nevoie de un meci mare și în partida de acasă, altfel va fi greu să obțină prezența în finală. Tribunele vor fi pline, pentru că deja toate biletele au fost vândute încă din primele ore de la punerea în vânzare, dar antrenorul fetelor de la SCM Craivoa nu crede că asta va cântări foarte mult în rezultatul meciului, cea mai importantă fiind evoluția impecabilă a elevelor sale.

Nu publicul va fi cel mai important, dar va avea partea lui de merit. Ceea ce contează este ce vom face noi pe teren. Am avut minusuri foarte mari în partida tur în faza de apărare, lucruri care ne-au costat și au oferit un ecart de cinci goluri pentru turcoaice la un moment dat. Astea sunt lucruri pe care trebuie să le punem la punct până la ora meciului. Sper ca fetele să fie pregătite din punct de vedere mental. Tactic eu zic că am arătat că știm să ne facem treaba, să ne dozăm efortul. Știm să abordăm meciurile, finalurile de joc. Am arătat în fața unor adversari puternici că nu ne dăm bătuți și ne dorim să performăm. Avem o șansă mare acum să realizăm ceva. Ne obligă să fim mult mai mult decât ceea ce am fost până acum. Indiferent de adversarul pe care îl întâlneam, nimeni nu se va da la o parte până nu își va juca șansa până la capăt. De asta cred că va fi un meci extrem de greu, pe care trebuie să îl gestionăm în favoarea noastră de la început până la sfârșit”, a declarat Bogdan Burcea, antrenorul echipei de handbal feminin SCM Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Kastamonu, o echipă periculoasă

Comparând adversara de sâmbătă cu celelalte formații întâlnire în acest parcurs european, tehnicianul Bogdan Burcea a spus că echipele precum Lada Togliatti sau Brest, principalele favorite în această competiție, au fost mai puternice, dar Kastamonu este o formație cu jucătoare experimentate, care a făcut de asemenea un parcurs excelent în acest sezon european.

Lada Togliatti a fost cea mai puternică echipă întâlnită în această competiție, era principala favorită. Și ea și Krasnodar au fost echipe foarte bune, la fel și Brest, adversari foarte greu de învins, dar pe care i-am lăsat în urmă. Kastamonu este o echipă experimentată, au numai jucătoare care au evoluat la un nivel înalt. O echipă care a bătut Viborg-ul acasă la o diferență de 13 goluri. Este o echipă valoroasă, nu au ajuns aici întâmplător. Își vor vinde pielea foarte scump în meciul retur. Pentru noi este inedit ca oraș, club, dacă vom ajunge în finală, dar pentru ei va fi ceva extraordinar pentru handbalul feminin din Turcia, care nu a avut nicio echipă până acum într-o finală europeană”, a spus Burcea.

Antrenorul craiovencelor a încheiat prin a face apel la liniște și aduce asigurări că echipa se antrenează la capacitate maximă pentru acest meci: Avem nevoie de liniște, asta e cel mai important. Ca fetele să se poată concentra numai la antrenamente și la acest meci. Vă asigur că în timpul antrenamentelor lucrurile sunt foarte serioase, de la început până la final. Nu îmi permit să fie altfel. Îmi doresc extrem de mult să conduc această echipă spre finala europeană, pentru că este o echipă frumoasă”.

Țicu: Este o șansă pe care nu trebuie să o ratăm

Una dintre jucătoarele echipei craiovene a prefațat partida decisivă de sâmbătă. Ana Maria Țicu își dorește foarte mult calificarea și crede că este o șansă care nu trebuie pierdută.

Avem un meci foarte important, atât pentru noi, ca jucătoare, cât și pentru suporteri și oraș. Este o partidă pe care ne dorim să o câștigăm, deși este una foarte dificilă. Chiar dacă avem avantajul unui gol după meciul din Turcia, trebuie să facem tot ce se poate pentru a câștiga la o diferență mai mare aici. Este o mare șansă pentru noi să ajungem în finala Cupei EHF, pe care nu o ai în fiecare sezon și nu trebuie să o ratăm. Nu cred că ne pot surprinde cu ceva, cred că noi vom putea face asta. Vor fi emoții, desigur, dar ne dorim să facem un meci bun și un spectacol în Sala Polivalentă, care va fi plină la acest meci. Le mulțumim celor care ne vor susține, vrem să fim încurajate din primul minut până în ultimul”, a declarat jucătoarea Ana Maria Țicu.

Sorin Manda: „Ne bucurăm că tribunele vor fi pline

Administratorul public al municipiului Craiova, Sorin Manda, cel care se ocupă și de coordonarea activității de la SCM Craiova, a vorbit și el la conferința de presă premergătoare meciului cu Kastamonu, de sâmbătă. Acesta a spus că este încântat de interesul craiovenilor pentru acest joc și a explicat ce au pregătit în timpul meciului în afara Sălii Polivalente.

Este o bucurie că toate biletele s-au vândut în mai puţin de două ore, ne-am aşteptat la acest lucru. S-au vândut 3.800 de bilete şi probabil au mai fost 3.000 de cereri de bilete. Noi o să organizăm pe Esplanada Sălii Polivalente un eveniment pentru cei care nu au găsit bilete. Trebuie să ne bucurăm împreună, echipa este a oraşului, a suporterilor şi trebuie să fie alături de fete. Vor fi şi zone de food, Fun Zone, copiii vor fi pictaţi de faţă, se va putea juca şi handbal, vor fi şi porţi, şi, probabil, fetele, împreună cu domnul Burcea vor găsi un moment să vină să salute şi spectatorii, care vor sta afară. Pentru acest meci se vor găsi materiale promoţionale cu însemnele clubului, pentru ca suporterii să rămână cu o amintire”, a afirmat Sorin Manda.

Meciul, primul de asemenea anvergură după semifinala Universității Craiova din Cupa UEFA, la fotbal, din anul 1983 contra portughezilor de la Benfica Lisabona, va putea fi urmărit și pe ecranele din incinta stadionului Ion Oblemenco” din Craiova, potrivit unui comunicat al Primăriei Craiova.

Politica