Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 13 aprilie, începând cu ora 18.00, în sala “Marin Sorescu”, prima întâlnire a proiectului „Book Reading”.
Tema primei întâlniri va consta în prezentarea și dezbaterea romanului “Dracula”, autor Bram Stoker. Scrisă la sfârșitul secolului al XIX-lea, cartea “Dracula” s-a inspirat din legendele legate de domnia voievodului român Vlad Țepeș și, deși nu a cunoscut un succes răsunător în anii imediat următori lansării, romanul lui Bram Stoker a devenit un best-seller mulțumită ecranizărilor din secolul XX.
Proiectul este inițiat și coordonat de Samuel Peters, voluntar american și se adresează tuturor celor preocupați de limba engleză și literatura universală.