sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Noul contract cadru de sănătate, o serie de avantaje pentru pacienți

Noul contract-cadru de asistență medicală, care a intrat în vigoare de la 1 aprilie 2018, prevede noutăți atât pentru asigurați cât și pentru cadrele medicale. Potrivit acestui act, doljenii au acces la mai multe medicamente compensate și gratuite, iar ridicarea acestora se poate face de la orice farmacie din țară.

 

Pachetul de servicii medicale de bază conține alte servicii oferite de medicul de familie, precum măsurarea continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore, eliberarea adeverinței pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în șomaj și eliberarea fișei sintetice pentru copilul încadrat în grad de handicap. De asemenea,

pacienţii au de acum posibilitatea să îşi facă investigaţii la oricare clinică din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află în relaţii contractuale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Analize și servicii medicale

Noutăți sunt și în ceea ce privește activitatea medicilor de familie, care vor trebui să aibă un program de 35 de ore pe săptămână. Bolnavii de cancer nu vor mai fi nevoiți să prezinte bilet de internare pentru spitalizarea continuă. Tot ca o noutate, unitatea medicală care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionată cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligaţiei. Anumiți pacienți beneficiază de analize şi de tratamente gratuite fără să plătească acea contribuţie lunară la asigurările de sănătate. Este vorba de copiii cu vârsta de până la 18 ani, de tinerii cu vârste între 18 şi 26 de ani, care sunt elevi sau studenţi şi care nu realizează venituri din muncă, femeile însărcinate, femeile aflate în concediul de creştere a copilului, pensionarii, persoanele cu handicap. Şi persoanele neasigurate au unele drepturi, cum ar fi servicii medicale de urgenţă, inclusiv stomatologice şi de servicii de planificare familială. 

Politica