vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Acelaşi tarif pentru apă şi canal, pentru abonaţii Companiei de Apă Olt

Toţi abonaţii Companiei de Apă Olt (CAO) vor plăti acelaşi tarif, indiferent de localitatea în care locuiesc, tariful unic fiind aprobat, la sfârşitul lunii trecute, în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Utilități Publice pentru Serviciul de Apă și Canalizare „Oltul”, din care fac parte primarii municipiilor, orașelor și comunelor care au delegat serviciile de apă și apă uzată (canalizare și epurare) Companiei.

Directorul general al CAO, Cătălin Uşurelu, a declarat că, potrivit reglementărilor europene, sistemele regionale de apă trebuie să aibă un tarif unic pentru toți utilizatorii din aceeași categorie, aceasta fiind și condiția esențială pentru ca operatorul regional să semneze contractul de finanțare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.

Având în vedere impactul social pe care aplicarea tarifului unic îl are asupra consumatorilor din mediul urban și rural, Compania de Apă Olt a amânat, până acum, această prevedere care a fost impusă de Uniunea Europeană încă din anul 2009.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru aprobarea Cererii de Finanțare din cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă – apă uzată în județul Olt, proiect ce se va derula prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Compania de Apă Olt are obligativitatea să aplice un tarif unic pentru serviciile de apă, canalizare și epurare în toate localitățile unde operează. Din considerente sociale, am amânat luarea acestei decizii până în momentul în care semnăm proiectul cu finanțare europeană prin care vom reabilita și vom continua lucrările de investiții la rețelele de apă, canalizare și la stațiile de epurare în localitățile din aria de operare. În curând, vom demara acest proiect în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro care înseamnă investiții majore care duc la creșterea calității apei furnizate”, a declarat Ușurelu.

În toate localitățile din aria de operare a Companiei de Apă Olt, consumatorii vor plăti pentru serviciile de apă, canalizare și epurare aceleași tarife ca în municipiul Slatina, unde tarifele nu se modifică: apă – 2,86 lei pe metrul cub, fără TVA; apă uzată (canalizare și epurare) – 3,49 lei pe metrul cub, fără TVA.

Într-un clasament al tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare și epurare pentru populație, de pe site-ul Asociației Române a Apei, Compania de Apă Olt se află pe locul 28, din 43 de operatori regionali din țară.

 

Politica