Prefectura judeţului Olt a promovat o hotărâre de guvern privind alocarea unei sume din Fondul de urgenţă pentru remedierea alunecărilor de teren, produse în ultima vreme, în urma topirii rapide a zăpezii.
Probleme sunt înregistrate la Teslui, Văleni, Sâmbureşti şi Vitomireşti.
„Vreau să vă informez că am promovat o hotărâre de guvern privind alocarea unor sume din Fondul de urgenţă aflat la dispoziţia guvernului. Să vedem ce se aprobă în urma şedinţei. Avem alunecări de teren la Teslui, unde sunt două – Dejeşti şi Moşteni, dar şi la Văleni, la Sâmbureşti şi la Vitomireşti. Sperăm să obţinem sumele pe care le-am solicitat, peste 86 mii lei, pentru remedierea acestor situaţii”, a declarat prefectul Silviu Neacşu.