sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Pompierii s-au întâlnit cu colegii bulgari

În perioada 26 – 30 martie, ISU Mehedinți a sprijinit activitatea a două delegaţii româno-bulgare, aflate într-o vizită de lucru şi schimb de experienţă, în judeţul Mehedinți, în cadrul proiectului “Investiţii pentru o regiune sigură: Judeţul Giurgiu şi districtul Ruse” – ISR – cofinanţat prin Programul INTERREG V-A România – Bulgaria.

Delegaţia română a fost formată din cadre militare ale ISU Giurgiu şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Giurgiu, iar delegaţia bulgară din reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Apărare Împotriva Incendiilor şi Protecţie Civilă. În cadrul acestei vizite au avut loc întâlniri ale membrilor echipelor de implementare a proiectului şi a fost analizat stadiul realizării etapelor implementării acestuia. Totodată, participanţii din cele două ţări, alături de cadre ale ISU Mehedinţi, şi-au împărtăşit bunele practici dobândite de-a lungul timpului, în desfăşurarea misiunilor şi a exerciţiilor aplicative. De asemenea, a fost verificată viabilitatea interoperabilităţii statuate prin planurile de intervenţie comună, urmărindu-se şi identificarea unor noi oportunităţi de colaborare. Cu ocazia întâlnirii au fost efectuate vizite la obiective relevante pentru proiectul în derulare. Vizitele la detaşamentele de intervenţie ale ISU “Drobeta” au avut rolul de a identifica autospecialele şi tehnica de intervenţie prevăzute în planurile comune de intervenţie, dar, în același timp, au constituit și o oportunitate de a extinde tipurile de tehnică deja existente.

Politica