Competițiile au început și pentru cei care practică marșul, iar primele medalii au sosit pentru sportivele de la CSM Craiova la Campionatul Național de Marș (S, T, J1, J2, J3, C1) de Iarnă, care a avut loc la Alba Iulia, duminică. Înfruntând vremea grea pentru a ajunge la locul concursului, mărșăluitoarele nu au făcut deplasarea degeaba la această întrecere, reușind să cucerească trei medalii, una la individual și două la echipe. Singura prezență pe podium în clasamentul individual i-a aparținut sportivei Ionela Olteanu, care a obținut bronzul la categoria tineret în proba de 20 km marș, deși ea este încă junioară. La echipe, Ionela Olteanu, Neli Arvatu și Alina Bățilă au compus formația de senioare, care a urcat pe a treia treaptă a podiumului, în timp ce Speranța Costea, Maria Lătărețu și Otilia Segărceanu s-au clasat pe locul doi cu echipa la categoria junioare 2, unde au avut de parcurs în pași de marș 5 km.