Vremea continuă să se mențină deosebit de rece, iar de joi seară se anunță ninsori abundente. Trei județe ale Olteniei, respectiv Dolj, Olt și Mehedinți, se vor afla sub atenționare cod portocaliu, emisă de meteorologi.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, până joi la ora 15 vremea se va menține deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării. De la ora 15, mai bine de jumătate de țară va fi vizată de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece. Pentru două județe ale Olteniei, meteorologii au emis cod galben. În Gorj și Vâlcea se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.
De joi, de la ora 23, și până vineri, la ora 15, județele Dolj, Olt și Mehedinți vor fi sub cod portocaliu de ninsoare abundentă.
„Ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h și temporar 65…70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.