sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Antonie Solomon scapă de procesul penal. Instanța a decis: neglijență, nu abuz

Procesul în care fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, și fostul secretar al Primăriei, Nicoleta Miulescu, erau judecați pentru abuz în serviciu s-a închieat. Instanța Supremă a dispus încetarea procesului penal „constatând intervenită prescripția specială a răspunderii penale”. În plus, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor doi din infracțiunea de abuz în serviciu, în cea de neglijență în serviciu.

Aceleași decizii au fost luate și în cazul lui Carmen Liana Grigorie, la data faptelor consilier juridic la Direcţia Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate din cadrul Primăriei municipiului Craiova și ea parte din dosar.

Cei trei au fost trimişi în judecată, în decembrie 2014, de procurorii DNA pentru că ar fi emis nelegal o dispoziţie de restituire în natură a unui imobil din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Instanța a dispus anularea acestei dispoziții.

„Restabilește situația anterioară comiterii infracțiunii și dispune anularea dispoziției nr.14851/19.07.2007 emisă de inculpatul Solomon Antonie, în calitate de primar al municipiului Craiova, județul Dolj, de restituire în natură a imobilului din municipiul Craiova,…. Lasă nesoluţionată acţiunea civilă împotriva numitei Cernăzeanu Mihaela, în calitate de succesoare în drepturi a numitei Câmpean Gabriela, decedată, acţiune ce decurge din anularea dispoziției nr.14851/19.07.2007 (titular: partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova).
Constată că numita Cernăzeanu Mihaela nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză, dar este succesoarea în drepturi a defunctei Cîmpeanu Gabriela, pe numele căreia a fost emisă dispoziția de restituire nr.14851/19.07.2007.
În temeiul art.397 alin.5 C. pr. pen., menţine măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţa nr.154/P/2013 din 12.12.2014 emisă de D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor numitei Cernăzeanu Mihaela.
Aceste măsuri încetează de drept dacă partea civilă unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța supremă a mai dispus respingerea cererii formulate de unitatea administrativ teritorială municipiul Craiova, de obligare a inculpaților la plata despăgubirilor civile și a decis „ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor inculpaților Solomon Antonie și Miulescu Nicoleta”.

Politica