sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Poliția Rutieră a încătușat un șofer oprit în trafic

Sunt duri cu șoferii care încalcă legea și le pun cătușele! Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au reţinut un bărbat în vârstă de 31 de ani, ca urmare a săvârșirii mai multor infracțiuni la regimul rutier. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Mehedinți.

La data de 19 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au oprit pentru control, pe Aleea Privighetorilor din Drobeta Turnu Severin, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Comuna Bălăcița, județul Mehedinți.

Procedând la verificarea conducătorului auto în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, autoturismul figura ca fiind neînmatriculat în circulație, iar numărul montat pe acesta era fals. În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Mehedinți.

Hoți de componente auto, prinși

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au identificat doi tineri de 17, respectiv 19 ani, ambii din comuna Malovăț, bănuiţi de furtul mai multor componente de la două autovehicule parcate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. La data de 19 martie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigații Criminale au identificat doi tineri de 17, respectiv 19 ani, bănuiți de sustragerea mai multor componente de la autovehicule.

În fapt, în perioada 28.02-02.03.2018, cei în cauză ar fi sustras mai multe componente de la două autovehicule parcate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin (antenă stație emisie-recepție, proiector). În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților și pentru recuperarea prejudiciului.

Politica