sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fotbal juniori: CSU s-a impus în derbiul seriei

Elevii lui Florin Șoavă au reușit să câștige partida jucată la Slatina cu ocupanta locului secund în clasament, CSS.

Programată inițial pe 10 martie, dar amânată din cauza zăpezii, ultima etapă a returului din Campionatul național U-19 s-a desfășurat sâmbătă. În derbiul seriei a 6-a, la Slatina s-au întâlnit echipa locală CSS (locul 2) și CSU Craiova (locul 1). Învingătoare a fost echipa craioveană, antrenată din această iarnă de Florin Șoavă, care s-a impus cu 2-1, prin golurile marcate de Nichifor (foto – la minge) și Manda.

A fost un meci interesant între două echipe care își doresc cu ardoare să termine pe prima poziție. Am avut parte de un adversar dificil, dar important este faptul că am reușit să ne impunem în urma unei prestații destul de bune. Îmi felicit jucătorii pentru determinarea de care au dat dovadă și sunt convins că vom face lucruri frumoase în partea a doua a sezonului. A fost primul meci oficial pe banca echipei și sper să obțin rezultate bune în continuare. Mai sunt multe meciuri de jucat, inclusiv returul din ultima etapă de pe teren propriu cu CSS Slatina, însă sunt convins că vom termina pe poziția pe care ne aflăm în acest moment”, a declarat antrenorul echipei CSU U19, Florin Șoavă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a folosit la Slatina următoarea formulă: Marc – Stancu, Vlădulescu, Vadasis – Enache, Popescu, Pătrașcu, Albăstroiu – Vulpe, Nichifor, Manda. Au mai evoluat pe parcursul meciului: Popescu, Gheorghișor, Mitran și Sună. La echipa gazdă, antrenată de Marius Popa, au jucat: Cazan – Vîlcică, Răcăleanu, Velea, Bocai, Eduard Belu, Turlea, Buzatu, Nichita, Coman și Paraschiva. Au mai jucat: Marin şi Tiţa.

În celelalte partide din cadrul ultimei etape a turului s-au jucat meciurile: Pandurii Târgu Jiu – CN Gib Mihăescu Drăgăşani 0-3, LPS Târgu Jiu – CSJ Ştiinţa U Craiova 3-1, Dinamyk Craiova – LPS Slatina 0-5 și CSS Craiova – CFR Romgaz Craiova 1-0. Duminică de la ora 12 pe arena de la Aripile”, trupa lui Șoavă urmează să joace, din postură de echipă oaspete, cu Dinamyk Craiova. Cealaltă echipă de juniori mari a CSU Craiova, cea Under 17 nu a evoluat în această rundă în Liga Elitelor, seria de Vest, deoarece adversara ASA Târgu Mureș a intrat în faliment și astfel craiovenii au câștigat la masa verde”. Pentru echipa lui Dragoș Bon, care ocupă primul loc în clasament, urmează sâmbătă o deplasare la Drobeta Turnu Severin, unde va juca împotriva echipei gazdă CSS. Această grupare a remizat în prima etapă din retur, scor 0-0, pe teren propriu cu ACS Poli Timișoara și ocupă după 9 runde jucate ultimul loc. O altă echipă olteană din seria de Vest, SCM Râmnicu Vâlcea se află pe 7 și în etapa de sâmbăta trecută a fost învinsă în deplasare de FC Ardealul Cluj, scor 1-2, iar pe 24 martie va da piept de la ora 14 în Zăvoi cu UTA Arad.

Campionatul Național U19, Seria a 6-a, etapa a10-a

24 martie, ora 12

CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani – CFR Romgaz Craiova

CSS Craiova – LPS Slatina

CSS Slatina – CSJ Ştiinţa U” Craiova

LPS Târgu Jiu – Pandurii Târgu Jiu

25 martie, ora 12

Dinamyk Craiova – CSU Craiova

Clasament

1. CSU Craiova 9 9 0 0 67-8 27

2. CSS Slatina 9 8 0 1 39-8 24

3. CSJ Ştiinţa U” 9 6 0 3 31-22 18

4. LPS Tg. Jiu 9 6 0 3 15-17 18

5. LPS Slatina 9 5 0 4 26-15 15

6. Pandurii Tg. Jiu 9 2 1 6 12-31 7

7. CSS Craiova 9 2 1 6 11-30 7

8. Dinamyk 9 2 1 6 12-32 7

9. CFR Romgaz 9 2 1 6 8-32 7

10. CN „Gib Mihăescu” 9 1 0 8 11-37 3

Politica