sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Baicu a dat 3 pentru 3 puncte

Echipa secundă a CSU Craiova și-a luat sâmbătă revanșa pentru punctele pierdute în urmă cu o etapă pe teren propriu.

După un start greșit în retur, 3-4, pe „Aripile” cu CSM Lugoj, trupa lui Cornel Papură și Mugur Gușatu a reușit să se impună sâmbătă în deplasare la Cermei, în fața echipei locale Gloria.

Prima repriză a fost adjudecată de gazde, care au izbutit să marcheze de două ori în 3 minute, prin Șulea și Gligor, însă vârful Baicu a reușit să reducă din diferență cu cinci minute înainte de finalul primei părți, printr-un penalty executat foarte bine. Băieții antrenați de Corneliu Papură au mărit turația în repriza secundă și același Baicu a restabilit egalitatea pe tabelă, iar mijlocașul Trocan și-a adus echipa în avantaj. Ultimul gol a fost marcat de Baicu (85), cel care de altfel a stabilit și scorul final, 4-2 pentru „satelit”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca urmare a acestui rezultat, CSU 2 ajunge la 32 de puncte în campionat și se menține pe locul 3, iar în etapa viitoare va primi pe teren propriu replica grupării AFC Hermannstadt 2, meciul fiind programat pe 3 aprilie. La CSU 2 au jucat: Bobonete – Borța, Țoiu, Puțaru. – Trocan, Șerban, Buzan, Dinu – Frăsineanu, Baicu, Mihăilă. Au mai intrat Juncu, Ciutică, Trancă și Zbona. Gazdele s-au bazat pe: Mitrea – T. Bodri, Gligor, Nistor, Aldan – L. Bodri, Ianc, Copil, Suslak – Bulza, Sulea. Au mai jucat: Brândușe, Berari, Moraru și Sabău

Filiași, doar remiză pe „Chimia”

Cealaltă echipă doljeană din C4, CSO Filiași a obținut doar un punct în meciul jucat pe arena de la Combinat, în fața devenilor de la CNS Cetate. 1-1 a fost scorul final al întâlnirii, golul doljenilor fiind reușit de Cristi Tudor, care a trimis în minutul 38 cu capul, de la opt metri, după o centrare venită de pe stânga, din lovitură liberă, de la Dănuț Stancu. Oaspeții au restabilit egalitatea prin Ionuț Tătaru, care a reluat în minutul 59 în plasă tot printr-o lovitură de cap.

Antrenorul grupării din Filiași, Silviu Lung a trimis în teren următorul „11”: Nedianu – Calu, Preda, Lupu, Tereche – D. Stancu, Tudor – Geanimu (’46 L. Roman), Badea, Crușoveanu – Dinu (’88 Borneci). De partea cealaltă, antrenorul hunedorenilor, Gheorghe Cornea i-a folosit pe: Gîrlea – Șoit, Kelemen (’36 Doboș), Tătaru, Moț (’83 Bărbuleț), Chirleșan, Boldea, Cornea, Marius Lupu (’76 Tornyai), Ad. Badea, Voineag.

Din minutul 72 filieșenii au jucat în zece jucători, deoarece Ionuț Badea a fost eliminat. În urma remizei obținute, CSO Filiași a rămas pe locul opt, cu 21 de puncte, iar în etapa viitoare doljenii se vor deplasa în județul Timiș, pentru o dispută cu Becicherecul Mic, confruntarea fiind programată pe 23 martie, de la ora 15.00.

 

Liga a 3-a, seria a 4-a, etapa a 18-a

 

16 martie

ACSO Filiaşi        –        CNS Cetate Deva 1-1

Cristian Tudor (38) / Ionuţ Tătaru (60)

AFC Hermannstadt 2    –        Şoimii Lipova      1-1

Andrei Pop (78) / Bruno Vasiu (90+2)

CNP Timişoara     –        CSM Şcolar Reşița         1-1

Vlad Chera (50) / Marius Staicu (23)

17 martie

Internaţional Băleşti      –        ACS Şirineasa      0-1

Marian Stoenac (68)

Naţional Sebiş      –        Millenium Giarmata       2-2

Cristian Onţel (55), Marius Mărgărit (90+1) / Dorin Codrea (50), Michel Rosenblum (85)

Gloria Lunca Teuz Cermei       –        CSU Craiova 2 2-4

Andrei Sulea (23), Alin Gligor (26) / Raul Baicu (39 – pen., 52, 85), Angelo Trocan (65)

CSM Lugoj –        ACS Ghiroda 3-0

Gelu Velici (36, 59), Bogdan Bozian (80)

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic a stat.

 

Clasament

  1. ACS Şirineasa 16 12      4        0        36-8 40
  2. CSM Lugoj 16 10      5        1        37-20          35
  3. CSU 2 Craiova 16 10 2        4        32-16 32
  4. CSM Școlar Reșița 16 9        4        3        39-12          31
  5. Naţional Sebiş 16 8        4        4        35-19 28
  6. Teuz Cermei 16 8        3        5        36-25 27
  7. CNS Cetate Deva 16 6        5        5        28-23 23
  8. CSO Filiaşi 15 5        6        4        16-11 21
  9. ACS Ghiroda 16 5        3        8        28-29 18
  10. AFC Hermannstadt II 16 5        3        8        26-39 18
  11. Şoimii Lipova 18 4 5        7        23-23 17
  12. Millenium Giarmata 16 3 5        8        24-38 14
  13. CNP Timişoara 16 4        2        10      12-32 14
  14. Internaţional Băleşti 16 3 2        11      18-9  11
  15. Becicherecu Mic 15 0        1        14      3-69  -15

 

Etapa viitoare:

23 martie, ora 15

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic  –        CSO Filiaşi

Şoimii Lipova      –        Naţional Sebiş

Millenium Giarmata       –        Internaţional Băleşti

24 martie, ora 15

CSM Școlar Reșița         –        CSM Lugoj

ACS Ghiroda       –        Gloria Lunca Teuz Cermei

ACS Şirineasa      –        CNS Cetate Deva

3 aprilie, ora 17

CSU 2 Craiova     –        AFC Hermannstadt 2

Centrul Naţional de Pregătire Timişoara va sta.

Politica