sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Tichetele sociale de Paște, distribuite la începutul lunii aprilie

Reprezentanţii Direcţiei Protecţie şi Asistenţă Socială (DPAS) din cadrul Primăriei Slatina au finalizat evaluarea cererilor depuse de slătinenii care vor să primească tichete sociale de Paște, 7.071 din cele 7.170 depuse fiind aprobate. Tichetele vor fi distribuite beneficiarilor, în săptămâna 2-6 aprilie.

Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, a declarat că 40 din cele 7.170 de cereri au fost respinse, dintre acestea 37 fiind depuse de două sau mai multe ori. La încă 17 persoane li s-au cerut clarificări şi documente suplimentare.

S-a finalizat evaluarea cererilor depuse pentru acordarea de tichete sociale de Paște. 7.071 slătineni vor primi aceste tichete, în săptămâna premergătoare acestei sărbători”, a afirmat viceprimarul Gigi Vîlceleanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Beneficiari ai tichetelor în valoare de 100 de lei sunt: persoanele cu handicap grav sau accentuat şi, respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii şi/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.

Politica