sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Târgul de Turism al Olteniei a ajuns la ediția a III- a

În perioada 9-11 martie 2018 va avea loc, la Centrul Multifuncțional din Craiova, cel mai mare eveniment dedicat turismului din regiunea Olteniei.  Evenimentul  se va desfășura în paralel cu Horeca Expo Oltenia, târg dedicat furnizorilor de echipamente, produse, accesorii și servicii care sunt folosite pentru hoteluri, restaurante și baruri.

Și-au anunțat intenția de a participa un număr de peste 80 de firme expozante și peste 600 de firme vizitatoare din domeniile: turism, hoteluri și pensiuni, restaurante,  baruri și cafenele, firme de catering, companii de transport auto și feroviar, companii aeriene, asociații de turism, companii de asigurări. Pe lângă expozanții din România vor fi expozanți din Bulgaria și Serbia.

Expozanții celei de-a III-a ediții a Târgului de Turism al Olteniei au pregătit pentru acest weekend super oferte pentru vacanțele din 2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noutatea anului 2018 este charter-ul către Antalya cu plecare din Craiova ce va fi operat de compania turcã Atlas Global cu o aeronavã Airbus 320. Agențiile de turism care vor fi prezente la târg au anunțat oferte speciale pe perioada târgului pentru aceasta destinație.

Pe lângă ofertele cunoscute pentru Grecia, Turcia și Bulgaria, agențiile de turism își vor întâmpina turiștii cu noi destinații: Bali, Thailanda, India, Zanzibar, Singapore, Japonia, Cuba, Mexic și Republica Dominicană.

Nu vor lipsi tombole cu premii, prezentãri de locații hoteliere noi deschise, degustări specifice anumitor zone turistice, momente artistice care să trezească interesul pentru anumite destinații.

Momente artistice vor fi prezentate de: Filarmonica Oltenia, Ansamblul Profesionist pentru Păstrarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Doina Oltului”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Palatul Copiilor Craiova, Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu ” al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.

Organizatorii vor pune la dispoziția vizitatorilor, gratuit, în zilele de sâmbătă şi duminică transport tur – retur, din cele mai îndepărtate zone ale orașului până la locul de desfăşurare a evenimentului: 

Traseul 1 : Craiovița Nouă (Cinema) – Orizont -Poștă – Segarcea -Liceul de Chimie -Casa Tineretului -Compania de Apă -Agronomie – Madona Dudu -Helin -Spitalul nr. 1 – Confecții – Restaurant Dunărea – Centrul Multifuncțional și retur.

 Traseul 2:

Helin Lăpuș-Viitorul – Institut – Rotonda -Piața Centrală -Digi -Oltet – Simion Bărnuțiu – Petre Carp – Spitalul nr. 1 – Confecții – Restaurant Dunărea – Centrul Multifuncțional și retur.

Intervalul orar plecări din capetele de linie catre Centrul Multifuncțional:

Sâmbătă (10 martie ) – 9:30 ; 11:30 ; 13:30 ; 15:30
Duminică (11 martie )- 9:30 ; 11:30 ; 13:30

Intervalul orar plecări de la Centrul Multifuncțional către capetele de linie:

Sâmbătă (10 martie ) – 10:30 ; 12:30 ; 14:30 ; 16:30
Duminică (11 martie )- 10:30 ; 12:30 ; 14:30

Începând din acest an intrarea la târg va fi liberă!

Politica