sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CNI construieşte la Slatina un stadion nou cu 10.000 de locuri

Compania Naţională de Investiţii (CNI) va construi, la Slatina, un stadion modern cu 10.000 de locuri, fiind deja obţinute primele documente pentru demararea lucrărilor.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că iniţiatorii proiectului sunt forul judeţean şi Primăria Slatina, însă CNI se va ocupa de proiectarea, finanţarea şi execuţia noii arene care va fi construită în incinta Complexului „1 Mai”.

Aşa cum s-a întâmpla cu Stadionul „Ion Oblemenco” de la Craiova, mai întâi va fi demolată actuala arenă, în locul ei fiind construit un imobil modern.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Avem în intenţie să construim un stadion la Slatina. Am demarat primele documente pentru această investiţie, prin CNI. Stadionul va avea în jur de 10.000 de locuri, proiectarea şi toate studiile le face Compania Naţională de Investiţii. Noua investiţie va fi pe amplasamentul actualului Stadion «1 Mai»”, a declarat Marius Oprescu.

Stadionul „1 Mai” este amplasat pe strada George Poboran, aproape de faleza râului Olt. Capacitatea oficială a arenei este de 12.000 de locuri. Ultima renovare parțială a stadionului a avut loc între anii 2008-2009, atunci când la tribuna I au fost montate scaune.

Construcţia unui nou stadion în Slatina ar fi cea de-a patra investiţie a CNI, în reşedinţa judeţului Olt, după Bazinul Didactic de înot, investiţie finalizată în anul 2014, şi Sala Polivalentă, obiectiv care ar trebui finalizat în acest an, şi reabilitarea Corpului Central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Terenul de fotbal  din Slatina a apărut  încă de la începutul secolului, odată cu înfiinţarea Societăţii Sportive Oltul Slatina, notează Florin Brutaru, în „Olt. Fotbal de la A la Z”. Era perioada când sporturile de echipa îşi făceau apariţia. Stadionul din Slatina, deşi găzduieşte manifestări sportive încă din anii 1920, nu a fost o construcţie propriu-zisă care să demareze la o anumită dată si să fie inaugurat la o perioadă  anume. Locul respectiv nu era altceva decât un teren viran pe care se trasau liniile de tuşă, se amplasau două porţi şi era suficient. Spectatorii stăteau în picioare, iar un paravan amenajat pe loc era locul unde se echipau jucătorii. Noţiunea de „Stadion” a părut mai târziu, odată cu tribunele şi vestiarele care erau construite din lemn. Periodic, s-au adăugat îmbunătăţiri în funcţie de cerinţele vremurilor.

Pare greu de crezut, dar Slatina, datorită lui Mihail I. Mihail, fondatorul A.S. Oltul Slatina, a fost printre primele oraşe din sudul tării care au beneficiat de un teren de fotbal. Pentru că era amplasat la marginea oraşului, terenul respectiv a fost numit „Zăvoi”.

„Este important de menţionat că amplasamentul terenului pe care s-au jucat primele meciuri este acelaşi cu cel de astăzi, un lucru foarte rar”, notează Florin Brutaru.

Primele evenimente sportive au avut loc în anul 1924, anul în care s-au construit şi primele tribune, iar în anul 1930 „Stadionul Zăvoi” a fost omologat. Stadionul era întreţinut de primărie. În anii 1970, epoca tribunelor de lemn a apus. Au apărut tribunele din beton prevăzute cu gradene de lemn.

Pentru a ajunge la forma de azi, Stadionul „1 Mai”, a suferit trei modificări radicale. Prima a fost la începutul anilor 1970, când la Slatina a fost adusă Gloria Bârlad. S-a construit de la zero tribuna întâi, iar tribuna a doua a fost demolată (tribuna de la şosea). A doua modificare a fost în 1973, când echipa Oltul Slatina a promovat în Divizia B şi a devenit Dinamo Slatina. În 1974, s-au dat în folosinţă tribuna a II-a şi peluza de la tabelă în forma în care se află şi azi. A treia modificare şi cea mai importantă a fost la începutul anilor 1980, când stadionul a trebuit să găzduiască jocurile echipei de Divizia A, noua echipă fanion a judeţului, FC Olt. Tribuna  principală a fost refăcută total,  modificându-se aspectul şi confortul atât la tribuna întâi, cât şi la tribuna oficială, tot atunci a fost amenajată parcarea din spatele tribunei oficiale, cea de-a doua peluză, precum şi suprafaţa de joc înlocuită. A fost inaugurat în august 1982.

Politica