sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Balcaniada de Culturism, la malul Dunării

Municipiul Drobeta Turnu Severin va găzdui, în premieră, Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness.

La competiția programată în perioada 18-20 mai sunt așteptați peste 250 de sportivi, masculin și feminin, la juniori, seniori și veterani, iar Severinul va fi reprezentat de Adina Ivașcu, care, în 2017, la Balcaniada de la Bar (Muntenegru) s-a clasat pe locul 6 la disciplina fitness. „Anul trecut, în Muntenegru, România a ieșit campioană balcanică pe echipe și vrem cel puțin la fel de multe medalii și în 2018, mai ales că această competiție va avea loc în România. Am ales Drobeta Turnu Severin, datorită lui Alexandru Ivașcu, un om dedicat sportului”, a explicat antrenorul federal Costel Torcea. „E o dorință, nu numai a mea, ci a tuturor practicanților acestui sport din Mehedinți, să vadă un concurs de asemenea nivel. Consider că e o onoare pentru Turnu Severin să fie, chiar și pentru câteva zile, capitala culturismului balcanic”, a spus Alexandru Ivașcu. Acesta deține în Drobeta Turnu Severin o sală de fitness, iar soția sa, Adina, a început să practice acest sport în urmă cu 3 ani, după a renunțat să mai lucreze în domeniul bancar! „Nu aveam multe informaţii despre ceea ce presupune acest sport, pentru că eu veneam dintr-o lume total diferită. Tot timpul îmi spuneam că eu nu am timp să merg la sală, că nu pot să alerg, găseam motive şi scuze. După ce am început să fac sport, viaţa mi s-a schimbat total. S-au reglat chiar şi problemele de sănătate pe care le aveam înainte. Între timp, am ajuns să-mi reprezint țara la competițiile internaționale. Pe scenă, trebuie să arați toate grupele de mușchi, astfel încât să evidențiezi cel mai bine formele corpului tău. Acum, emoțille sunt mai mari, dar mă voi pregăti și mai mult, fiindcă nu vreau să dezamăgesc la Balcaniada care va avea loc chiar în orașul meu”‘, a precizat Adina Ivașcu. Deoerece în orașul natal nu există un club de profil, severineanca este legitimată la CS Gladiator Gym Craiova.

 

Politica