sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

PNL: Votul pe buget, condiționat de acceptarea amendamentelor

Consilierii municipali, dar și cei județeni, se întrunesc mâine în ședințe pentru aprobarea bugetului Craiovei, respectiv cel al Doljului, pe anul în curs. Consilierii Partidului Național Liberal au o serie de amendamente la bugetele de venituri și cheltuieli ce urmează a fi votate.

În cadrul unei conferințe de presă, susținută miercuri la sediul partidului, consilierul municipal Flavius Sirop a declarat că municipiul Craiova funcționează la cotă de avarie.
„Craiova, în acest moment, funcționează la cota de avarie din punct de vedere al bugetului. Deși tot anul 2017 am atras atenția, se pare că și în 2018 continuă aceeași politică ce nu va genera dezvoltare pentru că pentru dezvoltare avem din nou o pondere mult prea mică în capitolul de investiții, din nou nu tratăm cu seriozitate anumite aspecte, sau cu prioritate anumite aspecte care ar fi foarte importante pentru dezvoltarea orașului nostru”, a declarat Flavius Sirop. Liberalii propun la acest capitol alocarea de sume suplimentare pentru înființarea unui parc industrial pe o suprafață de minim 100 de hectare.
Între altele, consilierii locali ai PNL propun alocări suplimentare pentru partea de execuţie a reabilitării Colegiului Naţional Carol I.

„Am cerut explicații pentru subfinanțarea Colegiului Național Carol I. Se pare că va fi încă un an pierdut în ceea ce privește demararea execuției lucrărilor. Încă din 2012 administrația craioveană tergiversează această poveste și ne anunță că se finalizează procedurile de licitație urmând să înceapă execuția efectivă a lucrărilor, însă constatăm că suntem în anul 2018 și nu s-a făcut nimic în această privință și nu am constatat decât eșecuri ale administrației locale. În acest an sunt prevăzuți 600.000 lei pentru proiecte, însă mai mult ca sigur nici în anul 2018 nu vor începe efectiv lucrările de reabilitare și consolidare a acestui colegiu emblematic pentru municipiul Craiova (…)Explicațiile au fost de toate naturile. Prima dată că au fost de vină funcționarii executivului când era vorba de accesarea fondurilor europene, că așa a fost discuția inițială, erau anumite prevederi care nu permiteau accesarea unor fonduri europene într-o sumă mai mare de 5 milioane euro, au încercat să despartă clădirea Operei de clădirea Colegiului Național Carol I, s-au dovedit un eșec. Până la urmă cred că este vorba și despre incompetență, cât și… poate o fac voit fiindcă nu au bani pentru partea de cofinanțare și încearcă să prelungească această poveste”, a spus consilierul local Doru Câplea.
Sirop a intervenit și el afirmând: „Să ne amintim cum se plimbau cu cărucioarele de documente prin sala de consiliu să ne spună că asta e documentația pentru Carol și că vezi domne acum începe. Și cred că au trecut trei – patru ani de atunci”.
Dacă amendamentele lor nu vor fi acceptate de consilierii PSD-ALDE, liberalii spun că nu vor vota proiectul de buget pe 2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Grupul consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal propune un parteneriat al administrației doljene cu Camera de Comerț și Industrie Dolj în vederea atragerii de investiții și crearea de noi locuri de muncă, construirea unui bazin olimpic de înot pe terenul deținut de către Consiliul Județean la fostul stadion al Tineretului, reabilitarea DJ604, dar au propuneri care vizează și domeniul sănătății.
„Am depus un amendament pentru finanțarea achiziției unei instalații speciale de tratare a aerului, cu filtre de tip HEPA și flux laminar (n.r. – la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova). Acestea sunt necesare pentru că, după cum știți, se tot vorbește de aceste infecții, care… vine un om se operează de ceva și pleacă cu alte infecții și se îmbolnăvește mai rău decât a venit. Aceste filtre ar putea rezolva această problemă dacă s-ar achiziționa și instala în blocurile operatoare și la reanimare, pentru că aceste sisteme ar filtra aerul și ar elimina toate bacteriile și toate infecțiile care ar putea să urmeze de la aceste bacterii. Pe lângă asta știm că sunt probleme, am înțeles de la colegii de la spital, cu sterilizarea. Nu au suficientă aparatură pentru a steriliza instrumentele chirurgicale și nu au nici truse suficiente pentru a-și desfășura activitatea și se ajunge câteodată să folosească o trusă și la doi-trei pacienți, ceea ce și de aici pleacă tot timpul aceste probleme de infecții cu anumite bacterii”, a spus consilierul județean Cosmin Călin.
În același domeniu, liberalii din consiliul județean propun crearea unor facilități pentru donatorii de sânge pentru a crește numărul acestora.
Un alt proiect al liberalilor din Consiliul Județean este înființarea unui centru de depozitare a legumelor și fructelor pe terenul deținut de Consiliul Județean în zona Ghercești, la fosta unitate militară.

Politica