vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Stejarii, primul pas spre Cupa Mondială

România a învins Germania, sâmbătă, în prima etapă a Rugby Europe International Championship 2018, pe stadionul Cluj Arena, într-un meci pe care l-a dominat pe toată durata timpului de joc.

Stejarii au intrat cu o atitudine bună pe teren și după 5 minute de acomodare au reușit și primul eseu al partidei, prin Sione Fakaosilea, transformat de Florin Vlaicu. Minutul 12 a adus cel de-al doilea eseu al echipei noastre. Fakaosilea a pătruns central prin apărarea adversă, a fixat balonul, aproape de terenul de țintă advers, pe care Mihăiță Lazăr l-a ridicat de la pământ și a adus o nouă încercare pentru România. Vlaicu transformă și acest eseu, aducând alte două puncte pe tabelă.

În minutul 17 oaspeții marchează primele lor puncte, Tim Menzel transformând, central, o lovitură de pedeapsă. Scorul devenea 14-3 dar Stejarii au continuat să domine meciul. Astfel, în minutul 20 România a mai avut un eseu, anulat însă de arbitru, corect, pentru un paravan făcut de unul dintre stejari. România a continuat să se distanțeze pe tabela de marcaj, în minutul 26, când Fonovai, după o cursă pe partea dreapta, își depășește adversarul și culcă balonul în terenul de țintă advers. Vlaicu, dintr-un unghi destul de închis, ratează transformarea și ocazia de a mări avantajul stejarilor, scorul rămânând 19-3. Germanii au înscris ultimele lor puncte din meci, prin același Tim Menzel, dintr-o tentativă de țintă. Din acel moment defensiva stejarilor a funcționat perfect.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până la pauză, România a mai înscris două eseuri, prin Fonovai, minutul 32, și Macovei, minutul 37, Vlaicu reușind doar una din cele 2 transformări și astfel s-a intrat la vestiare cu scorul de 31-6.

După pauză Stejarii intră pe teren cu aceeași atitudine bună din prima repriză și în primele 11 minute înscriu 3 eseuri prin Stelian Burcea, în minutul 45, urmat de Paula  Kinikinilau, în minutul 47, și Ionuț Dumitru, minutul 51, după o pasă a lui Fakaosilea care mai sparge o dată apărarea germană, pe centru. Florin Vlaicu transformă toate cele 3 încercări și scorul ajunge la 52-6.

Tăvălugul Stejarilor nu s-a oprit aici, Fakaosilea, minutul 60, și Kinikinilau, minutul 62, aducând două noi eseuri pentru România, ambele transformate de Vlaicu.

Deși scorul arăta 66-6 pentru România, echipa noastră având asigurat și punctual bonus ofensiv, Stejarii n-au scăzut ritmul partidei și au mai înscris 3 eseuri până la final prin Mihai Macovei, minutul 69, Alin Coste, minutul 74, și Stephen Shennan, la ultima fază a meciului. Valentin Calafeteanu, cel care a preluat responsabilitatea transformărilor după ce l-a înlocuit pe Vlaicu, a reușit două din cele trei transformări și astfel partida s-a încheiat cu scorul de 85-6.

Lynn Howells, antrenor România: „Sunt bucuros pentru această victorie, nu ai cum să nu fi altfel după ce câștigi într-un meci internațional cu 80 de puncte. Băieții au făcut un meci bun, și-au dorit mult să câștige, toți știm că eșecul de anul trecut cu Germania ne-a durut mult. Sunt însă și un pic nemulțumit de unele aspecte ale jocului nostru, grămada noastră ar fi trebuit să domine mai mult jocul pentru că este una experimentată. În plus, au fost momente ale jocului în care am fi putut marca și nu am făcut acest lucru, iar în meci acest lucru te poate costa mult. Jucătorii trebuie să realizeze că meciul se joacă 80 de minute și nu ai voie să te relaxezi, nu ai voie să te gândești că ai 20 sau 30 de puncte în față. Urmează Spania, un adversar dificil pentru că victoria obținută de iberici în Rusia le dă șansa de calificare la Cupa Mondială, iar dacă vor câștiga în fața noastră, au această șansă.

Însă ceea ce contează pentru noi este să câștigăm în Spania, să ne asigurăm calificarea de acum. Suntem la un singur meci, la o singură victorie de a se asigura calificarea și trebuie să fim maxim de concentrați.”

Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby: „România arată altfel, este o echipă cu încredere, o echipă puternică, care iată, dovedim că avem întâietate, avem curaj, avem succes în ceea ce facem și cred că arătăm ca o echipă care merită să meargă la Cupa Mondială, o echipă care își merită locul acolo. Suntem singurul sport de echipă care anul trecut a câștigat un campionat european, singura echipă bărbătească ce s-a calificat la toate edițiile Cupei Mondiale și asta cred că s-a văzut și astăzi în teren. Cu Germania, băieții au jucat un meci de orgoliu pentru că ne aducem aminte de ce s-a întâmplat anul trecut și au arătat că a fost întâmplare. Spania nu ne sperie, noi avem un drum al nostru deja, ne gândim la meciul de deschidere de la Cupa Mondială, cel împotriva Japoniei, meciul cu Spania este într-adevăr interesant, însă în meciul câștigat cu Rusia nu a arătat un rugby spectaculos. Mă bucur că noi am debutat bine, cu multă încredere și îmi doresc, ne dorim să obținem o victorie frumoasă în Spania.

Mihai Macovei, căpitanul României: „Este o victorie frumoasă pentru noi, dar mai ales extrem de importantă în ce privește calificarea la Cupa Mondială din Japonia. Am fost motivați și concentrați în meci, toți ne-am dorit victoria pentru că aveam o revanșă de luat. Germania a fost un adversar pe care l-am respectat și cu care am încercat să jucăm ce știm noi mai bine, nu ne-am uitat pe tabelă să vedem câte puncte avem, ci am încercat să marcăm de câte ori am putut. Urmează meciul cu Spania, un meci greu pe care trebuie să îl câștigăm. Am avut și anul trecut un meci greu cu ei la București, iar faptul că prin victoria în fața Rusiei rămân cu șanse de calificare la Cupa Mondială, face că întâlnirea de la Madrid să fie mai importantă. Așteptăm să avem la meci cât mai mulți români alături de noi, avem nevoie de susținerea lor și sperăm să îi răsplătim cu un meci frumos.”

 

Lucian Sandu

Politica